Pe măsură ce conflictele hibride se răspândesc, UE trebuie să continue să sprijine Ucraina și Moldova pentru a rezista presiunii din partea Rusiei. După cum transmite Infotag, această opinie a fost exprimată pe blogul său de către Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell.
Rezumând rezultatele anului 2021, el l-a numit „de tranziție”.
„Schimbările geopolitice s-au intensificat pe măsură ce politicile de presiune provoacă continuu UE și valorile acesteia. Trebuie să răspundem cu toată determinarea de care suntem capabili”, a subliniat șeful diplomației europene.
Potrivit acestuia, evenimentele din Ucraina, Moldova și Belarus pot servi drept exemple vii de politică de putere în Vecinătatea de Est în 2021.
El și-a exprimat regretul că „pandemia a durat mai mult decât era anticipat”.
„Cunoaștem că vaccinurile sunt importante. Datorită unui mecanism comun de achiziție, majoritatea europenilor au primit cel puțin două doze. De asemenea, UE exportă în mod continuu vaccinuri împotriva COVID-19 din decembrie 2020. Din cele 2 miliarde de doze produse, UE a exportat peste 1,1 miliarde în 61 de țări, iar Team Europe a distribuit peste 385 de milioane de doze. UE și-a depășit obiectivul pentru 2021 de a distribui 250 de milioane de doze. Provocarea pentru Team Europe este să doneze un total de 700 de milioane de doze până la jumătatea anului 2022”, a spus Josep Borrell.