Patru persoane au fost reținute pentru 20 sau 30 de zile în cazul jafului de pe traseul Chișinău-Leușeni unde șoferul unui Mercedes S-Class a fost stopat. Indivizii i-ar fi luat mașina, dar și o geantă în care erau aproximativ jumătate de milion de dolari, scrie TV8.md.
Cea de-a cincea persoană este fiica celui care a organizat jaful și din motiv că a ales să conlucreze cu urmărirea penală aceasta se află în libertate.
„Toate patru persoane sunt în arest, fata nu este, ea conclucrează cu urmărirea penală și a fost reținută pentru 72 de ore, ulterior conlucrând cu urmărirea penală se află în libertate. Doar unul din ceilalți figuranți nu avea antecedente penale, restul toți sunt cu antecedente penale, toți sunt în arest”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.
Potrivit șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, armele erau false, iar jaful ar fi fost înscenat.
„Referitor la informațiile unde se spune că cei doi erau îmbrăcați în uniforme de polițiști și aveau arme, armele erau niște jucării și uniforma nu era de polițist, erau haine asemănătoare uniformelor de polițiști, dar erau de culoarea neagră nu de culoare albastră specifică poliției”, precizează Cernăuțeanu.
Amintim că doi mascați înarmați cu arme au atacat șoferul unui Mercedes S-Class care se deplasa din direcția Chișinău spre Leușeni, la 15 km de la ieșirea din Capitală.
Totodată, acesta a precizat că victima jafului este de fapt, organizatorul acestuia, iar el urma să obținuă 1% comision din suma transportată.