Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Jaf ca în filme. Doi moldoveni și doi români au reușit să tâlhărească un bărbat care câştigase 5 milioane de euro la Loto

Doi români şi un moldovean, care au jefuit sub ameninţarea armelor un italian, au fost prinşi de carabinieri, la aproape un an de la comiterea faptei. Bărbatul, care câştigase cinci milioane de euro la loterie, a fost sechestrat alături de iubită în vila pe care o avea lângă Torino. Hoţii au fugit cu bani şi lingouri de aur în valoare de 600.000 de euro. Primul suspect a fost reţinut la o zi de la atac, dar românul care a plănuit lovitura a reuşit să scape până acum.

Jaful a avut loc în localitatea Torre Pelice din regiunea Piemont, pe 28 mai 2022. Cei patru hoţi, doi români şi doi moldoveni, au aşteptat victima în faţa casei, înainte de miezul nopţii. Ştiau că omul de afaceri în vârstă de 34 de ani câştigase cinci milioane de euro după ce cumpărase lozuri răzuibile. Au urmat momente de groază pentru italian şi logodnica acestuia. Sub ameninţarea unei arme de foc, banda de hoţi a obligat victimele să se întindă la pământ, cu mâinile deasupra capului. Apoi, doi dintre ei au căutat prin casă o oră, în timp ce alţi doi au stat de pază. Au plecat cu 8 kilograme de aur sub forma unor lingouri, dar şi cu ceasuri şi bani cash.

La o oră după jaf, victimele au reuşit să se elibereze şi au dat alarma. A doua zi, carabinierii l-au arestat pe Constantin, un şofer din Republica Moldova în vârstă de 48 de ani. La el acasă au găsit 12 lingouri de aur, monede antice, bijuterii şi 5.650 de euro. Ceilalţi membrii ai bandei, doi români şi un moldovean, au reuşit să scape de carabinieri până acum, când au fost găsiţi la Padova. "Cercetările nu s-au încheiat, este căutată o a cincea persoană. Cel puţin una. Domnul respectiv doar nu a strigat în gura mare că a câştigat la loterie. Cineva îl cunoştea şi a dat pontul", a declarat Davide Petrizzelli, jurnalist italian.

Italianul fusese victima unui jaf asemănător cu cinci luni înainte de lovitura românilor. Atunci, el a rămas fără 300.000 de euro, furaţi dintr-o altă casă.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Rușii se retrag din nordul Crimeei. Ce spun imaginile din satelit
Articolul următor
„Depresia este lene patologică.” Un preot spune că a găsit leacul depresiei

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?