La început au fost celebrii birjari care nu aveau știință de existența permisului de conducere, dar chiar și în cazul lor exista un document în care se scria clar reguli pe care aceștia erau obligați să le respecte. Mai târziu, a venit și momentul în care a fost emis primul permis de conducere din lume. Iată cine a intrat în posesia acestuia.

Karl Benz a produs și condus primul automobil
Primul personaj care a avut permis de conducere a fost Karl Benz, inventatorul primului autovehicol- Motorwagen. Pentru că legislația nu era reglementată, permisul era de fapt un simplu act care îi permitea să circule cu automobilul său. Doar că acesta, zgomotos fiind, a început să-i deranjeze pe locuitorii din Benz, așa că a fost obligat să ceară permisiunea de a circula din partea Ducatului Baden.

Fără teste până în anul 1903
Până în anul 1903 oricine putea să intre în posesia acestui permis, fără nici un fel de testare, apoi regulile s-au schimbat pentru prima dată în Prusia când a fost introdus primul test, punându-se accent pe mecanică. Șapte ani mai târziu, în anul 1910, acest examen a devenit obligatoriu și în Germania, apoi s-a extins în aproape toate statele din Europa.
În ce constau testele?
Viitorii conducători auto dădeau o probă de viteză dar și o probă de frânare, în fața mașinii fiind aruncat un sac cu paie. Interesantă este și limita de viteză, care era de 12 kilometri pe oră.