O călătorie întreruptă pentru 21 de pasageri ai rutei R. Moldova – Polonia, deoarece unul din aceștia deținea rezultatul testului PCR Covid-19 pozitiv. Deși era convins că este sănătos, abia la trecerea frontierei de stat a verificat rezultatul testului, unde a aflat că este pozitiv și a supus riscului de infectare cu Covid-19 ceilalți călători.

În seara zilei de ieri, 06 aprilie a.c., în punctul de trecere a frontierei Criva s-a apropiat, pe direcţia ieşire din R.Moldova, un autocar de rută regulată. Conform analizei de risc, după verificarea actelor de identitate ale celor 21 de pasageri, polițiștii de frontieră au solicitat de a fi prezentate și testele COVID-19. Ca urmare, unul dintre pasageri a prezentat în format electronic un test cu rezultat pozitiv. Acesta a declarat că se simțea bine și nu avea simptome ale Covid-19, de aceea nici nu a aşteptat rezultatul probelor medicale şi a pornit la drum spre Polonia. Rezultatul pozitiv l-a surpins şi pe el personal.

Conform procedurii standard de operare bărbatul, un chișinăuian de 40 de ani, a fost izolat până la venirea Serviciului 112. Ajunşi la faţa locului, echipa de asistență medicală urgentă din orașul Lipcani a examinat persoana şi a constatat că aceasta poartă o formă asimptomatică a bolii.

În aceste condiții, polițiștii de frontieră nu au autorizat ieșirea din țară a autocarului, iar toți pasagerii și șoferul au fost plasaţi în autoizolare la domiciliu pentru 14 zile.

De menționat că nu este primul incident de acest gen. Un caz similar a avut loc săptămâna trecută, în acelaşi punct de trecere a frontierei. În context, recomandăm tuturor participanţilor la traficul transfrontalier să se asigure că au actele în regulă, inclusiv şi rezultatele testelor PCR COVID-19. De multe ori indiferența și iresponsabilitatea unor persoane au urmări grave pentru cei apropiați.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD
Dionisie Rusu