Primarul capitalei Ion Ceban a început ședința de astăzi declarând că „se va spovedi fără să meargă la biserică, ci în fața oamenilor. Declarațiile vin după zilele de weekend în care Primarul capitalei a amenințat un vlogger că o să-i „socoată dinții” după ce acela a postat un nou episod în care i-a adresat primarului mai multe întrebări legate de soția sa.
După ce a publicat mai multe note de plată pe care le achită primăria din contul bugetului municipal Natei Albot, soției vloggerului Andrei Bolocan, Ion Ceban a început săptămâna pus pe publicarea mai multor informații sensibile legate de cheltuielile publice suportate de bugetul municipal.
„Consilierii municipali pe care îi rog să vină la ședințe și care pierd uneori câte 4- 6 ore în dezbateri sterile, pentru o ședință primesc câte trei mii de lei. Acesta nu este lucrul lor de bază, ci doar faptul că vin la ședințe și dezbat unele subiecte. Șase ore de polemici sterile, acuzații grave unii în adresa altora. Unii sunt care muncesc, și sunt unii care fac masaj la fălci, politică de la microfon din sala de ședințe CMC, altceva nu știu să facă”, susține edilul.
Potrivit lui Ion Ceban, în total în anul 2020 pentru 25 de ședințe, consilierilor li s-a achitat 4,3 milioane de lei.
„Asta doar pentru faptul că primarul și executivul trebuie să se milogească la ei. Altă situație este în cazul unor consilieri care ridică lunar și până la 26 de mii de lei. De azi înainte voi spune tot adevărul oamenilor și presei. Așa ca toți să cunoască contribuția fiecărui angajat, consilier și ong care se implică în activitatea Primăriei. Despre oamenii care își fac munca deoarece primesc bani publici”, a mai declarat Ceban.
Ceban a ținut să dezmintă și declarațiile făcute de Andrei Bolocan în care este vizată soția sa Tatiana. Astfel despre salariul soției sale, Ceban a spus că acesta este de circa 7.000 de lei, iar după impozitare suma ar fi puțin peste 5.000 de lei .
Paranteze.md amintește că vloggerul Andrei Bolocan l-a scos din sărite pe Primarul General al Municipiului Chișinău. Ion Ceban i-a transmis amenințări în mesaje private. Ce i-a scris Ion Ceban puteți vedea accesând: SCANDAL între Primarul Chișinăului și un vlogger: „Îți voi socoti dinții”