Partidul Mișcarea Alternativa Națională, lansat de către primarul Capitalei, Ion Ceban, și-a înregistrat denumirea formațiunii. Anunțul a fost făcut astăzi, 14 septembrie de către Ceban.
Primarul Capitalei susține că au fost și cei din care „au dorit să împiedice acest fapt”.
„Recent, Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională a fost înregistrat ca și denumire. Sigur că au fost și dintre cei „binevoitori” care au dorit să împiedice acest fapt. În prezent lucrăm la aspectele tehnice de înregistrare a MAN”, a spus Ceban, citat de Realitatea
Totodată, edilul afirmă că „toți cei interesați de acest partid se pot implica în constituirea formațiunii politice”.
Menționăm că, în campania electorală din toamna anului 2019, Ion Ceban, declara că va fi un „primar apolitic” și „nu va face politică la Primărie, dacă va fi ales edil”, însă de la zis până l-a făcut s-a dovedit a fi o cale lungă, iar Ceban nu și-a onorat promisiunile și și-a creat partid politic.
Amintim că, Ion Ceban, de la tribuna Primărie a anunțat la 23 august că-și lansează partid politic, în baza Mișcării Alternativa Națională. Ceban a spus că noua formațiune politică ar urma să aibă drept obiectiv „integrarea europeană a Republicii Moldova”, deși e știut lucru că el a trecut prin cel puțin două partide politice de stânga – PCRM și PSRM, cu orientare pro-Rusia, iar peste noapte a devenit cu viziuni „pro-europene”.
Primul politician din cadrul actualei guvernări, care a reacționat la anunțul lui Ceban a fost Andrei Spînu. Acesta l-a luat peste picior pe edil, afirmând că „ar fi nevoie de o Mișcare Alternativă pentru Chișinău”.
Ulterior, deputații PAS, Alex Trubca, și Dumitru Alaiba au venit și ei cu o reacție.
Opoziția extraparlamentară la fel a reacționat la anunțul lui Ceban, doar că toate criticile au fost întoarse către un singur om din guvernare – Andrei Spînu, pe care-l acuză că ar face jocul primarului și ar fi mână-n mână.