În Marea Britanie a început deja campania de vaccinare împotriva Covid-19. Pe măsură ce numărul persoanelor imunizate crește, apar tot mai multe mărturii despre efectele secundare ale vaccinului ce promite să oprească pademia. În cât timp își poate face efectul vaccinul anti-Covid 19? Informațiile au fost dezvăluite de autoritățile din Statele Unite ale Americii.
În timp ce în Marea Britanie a început deja campania de vaccinare a populației împotriva Covid-19, autoritățile din Statele Unite ale Americii au început procesul prin care vaccinul anti-Covid 19 dezvoltat de Pfizer în colaborare cu BioNTech ar putea primi autorizare de urgență.
Înaintea ședinței ce va hotărî dacă vaccinul anti-Covid 19 va fi aprobat în Statele Unite, Autoritatea Americană pentru Reglementarea Medicamentelor și Alimentelor (FDA), a publicat o serie de documente ce conțin informații importante despre serul celor de la Pfizer/BioNTech. Acestea confirmă faptul că vaccinul are o eficiență de 95%, în contextul în care peste 93% dintre subiecții studiului au avut vârste de peste 55 de ani. Aceleași documente arată și în cât timp își poate face efectul vaccinul anti-Covid 19. Potrivit datelor, primele efecte se resimt la aproximativ 10 zile de la inoculare.
Ce efecte secundare are vaccinul anti-Covid 19 autorizat în Marea Britanie
După primele zile ale campaniei de vaccinare a populației, reprezentanții Autorității de Reglementare a Medicamentelor din Marea Britanie (MHRA) au emis o nouă avertizare pentru cetățeni, dezvăluind că este recomandat ca persoanele cu un istoric semnificativ de alergii să evite vaccinul dezvoltat de Pfizer în colaborare cu BioNTech. Autoritățile au fost nevoite să lanseze acest avertisment după ce doi britanici, angajați ai Sistemului Național de Sănătate (NHS), au avut efecte secundare ce nu fuseseră observate în timpul testelor clinice.
Potrivit prospectului pentru vaccinul anti-Covid 19, serul poate cauza trei categorii de posibile efecte secundare:
Foarte comune – pot afecta peste una din 10 persoane
- Durere la locul injecției
- Durere de cap
- Durere musculară
- Frisoane Febră
Comune – pot afecta până la una din 10 persoane
- Inflamație la locul injecției
- Roșeață la locul injecției
- Greață
Rare – pot afecta până la una din 100 persoane
- Inflamarea ganglionilr limfatici
- Stare generală de rău
Vezi și: Presupuse vaccinuri de COVID-19 sunt vândute pe internet cu 1.300 dolari per doză