Coaliția pentru Unitate și Bunăstare nu are finanțatori. Cel puțin asta susține președintele CUB, Igor Munteanu. În cadrul emisiunii Rezoomat cu Ileana Pîrgaru de la RLIVE TV, fostul ambassador al Moldovei în SUA a declarat că cheltuielile de la congresul partidului au fost susținute de câțiva donatori, scrie Realitatea.md.
„Odată ce nu suntem înregistrați nici nu am deschis cont, dar între timp a făcut primele donații din partea grupului de inițiativă. Am oferit niște donații din partea celor care își doresc ca acest partid să funcționeze. (…) Nu avem alte surse de finanțare în acest moment, avem însă încrederea că un partid de liberal va putea să atragă interesul antreprenorilor și companiilor care doresc să fie apărate în acest an”, a declarat Munteanu.
Amintim că pe arena politică de la Chișinău a mai apărut o formațiune politică. Este vorba despre Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), care a fost constituită în cadrul primului congres. Reprezentanții CUB au declarat că este vorba despre o coaliție a oamenilor liberi, cu vederi liberale și care înțelege că aderarea Republicii Moldova la UE se va obține cu foarte multă muncă la care vor să pună și ei umărul.