O persoană a decedat pe loc, iar altele două au avut nevoie de îngirjiri medicale, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident. Coliziunea s-a produs în această dimineață, în jurul orei 04:00, pe strada Albișoara, sub viaductul de pe strada Ismail.
Potrivit datelor preliminare, în accident a fost implicat un automobil de marca Volkswagen Golf V, scrie PulsMedia.
Din motive încă nestabilite de anchetă, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un stâlp.
În urma impactului, automobilul a fost grav avariat, iar șoferul a murit pe loc până la venirea ambulanței.
Cei doi pasageri care se aflau în habitaclul automobilului au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.