Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Garry Kasparov crede că există „o singură soluție pentru a opri ororile lui Vladimir Putin". Ce le-a spus americanilor

Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov a cerut puterilor internaţionale să adopte o strategie militară şi economică mai dură împotriva preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, care a ordonat invadarea Ucrainei, scrie DigiSport.

Într-un interviu acordat jurnaliștilor americani de la Fox News, Kasparov - care acum este cunoscut şi ca activist pentru drepturile omului - a afirmat că "ororile lui Putin vor continua, dacă Rusia nu va fi învinsă în Ucraina".

Fostul campion mondial la șah este convins că războiul declanșat de Vladimir Putin nu se va încheia nici dacă rușii vor reuși să cucerească Ucraina. Kasparov crede că Putin nu poate fi oprit "decât prin forță".

"Putem spune că s-a terminat cu Putin, doar dacă pierde războiul, pentru că astfel nu va mai rămâne la putere. Va fi o înfrângere militară, un eșec politic, iar aceste lucruri, combinate cu blocajul financiar, economic tehnologic, vor duce la revolte în Rusia, pentru că Putin nu are bani suficienți pentru a plăti armata și poliția pentru propaganda sa.

De aceea, înfrângerea lui Putin în Ucraina este este singura soluție de a salva lumea de la ororile care ar urma. Nu e un joc de șah, aici pierzi sau câștigi. Nu există remiză.", a declarat Garry Kasparov, pentru Fox News.

Kasparov, născut în fosta URSS, a fost preşedinte al Human Rights Foundation din New York. Când încă locuia în Moscova, a jucat un rol activ în protestele opoziţiei împotriva Kremlinului. El nu s-a sfiit să critice administrația Biden pentru cum gestionează conflictul din Ucraina.

"Tot auzim vorbindu-se despre faptul că nu e necesară schimbarea regimului în Rusia. Exact despre asta este vorba, pentru că atât timp cât Putin rămâne la Kremlin, nu va fi pace. E timpul să spunem lucrurilor pe nume. Dacă acum, cât timp armata ucraineană încă face față, nu încercăm să-l oprim pe Vladimir Putin în Ucraina, ce vom face dacă va merge mai departe?", a mai afirmat Kasparov.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Zelenski a decis să retragă soldaţii ucraineni din toate misiunile de menţinere a păcii din lume
Articolul următor
UE va trimite Ucrainei și Republicii Moldova ajutor umanitar de 100 de milioane de euro pentru refugiați

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?