Franța a informat NATO că își suspendă implicarea într-o operațiune navală în Mediterană, din cauza tensiunilor recente între navele de război franceze și turcești, a declarat miercuri un oficial al ministerului Forțelor Armate, citat de Reuters, potrivit The New York Times.

Oficialul susține într-o scrisoare adresată secretarului general al NATO că Franța a făcut patru solicitări pentru a clarifica rolul operațiunii „Sea Guardian”, inclusiv cooperarea acesteia cu o misiune a Uniunii Europene care execută punerea în aplicare a embargoului ONU asupra traficului de arme către Libia.

Alianţa Nord-Atlantică a iniţiat o investigaţie în cazul unui incident produs în Marea Mediterană, în largul Libiei, între nave militare din Turcia şi Franţa, a anunţat secretarul general al NATO. Franţa a denunţat comportamentul „extrem de agresiv” al Turciei, stat membru NATO, faţă de o fregată franceză implicată într-o misiune NATO în Marea Mediterană, în cursul unei tentative de verificare a unei nave-cargo suspectată că transporta arme în Libia.

Macron declara că incidentele navale dintre Franţa şi Turcia care au avut loc în Marea Mediterană reprezintă „una dintre cele mai frumoase demonstraţii” a faptului că NATO este „în moarte cerebrală”.

Turcia a acuzat marţi Franţa că are în Libia o abordare „distructivă” şi că încearcă să consolideze prezenţa Rusiei în această ţară sfâşiată de un război civil ce durează din anul 2011.

Reacţia Ankarei vine la o zi după o ieşire virulentă a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a acuzat Turcia că are o „responsabilitate istorică şi criminală” în conflictul libian.

Vezi și: O femeie a fost împușcată pentru că a încercat să fugă cu un steag nazist