Polițiștii de frontieră români din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa în cooperare cu lucrătorii vamali au descoperit 355 de fiole cu substanţe anabolizante ce urmau a fi introduse ilegal în România, ascunse în pereții laterali ai cabinei unui autocamion condus de un cetățean turc.
În ziua de 16 iunie a.c, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în România, un cetățean turc, în vârstă de 34 de ani, conducând un ansamblu rutier format din autocamion și semiremorcă, înmatriculat în Turcia.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în pereții laterali ai cabinei autocamionului, cantitatea de 355 de fiole cu substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevăzută în Legea nr.104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc .
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii substanţelor anabolizante în valoare totală de aproximativ 115 000 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de aproximativ 143 550 de lei.





ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD