Un lot neîngrijit cu o suprafață totală de aproximativ 1 hectar (ha) cu cânepă a fost distrus de carabinieri.
Lotul a fost descoperit în urma măsurilor comune întreprinse de către Serviciul securitate internă și investigații al Direcției regionale „Sud” cu suportul Direcției securitate și investigații a IGC, în adiacentul traseului Comrat-Cahul, într-o zonă forestieră, situată între localitățile Bucuria și Tătărești, raionul Cahul, transmite Știri.md.
La fața locului a fost solicitat grupul operativ al IP Cahul pentru documentarea cazului.
Ulterior, de pe suprafața lotului indicat, de către carabinieri au fost smulse circa 4.500 de fire, care au fost nimicite prin ardere de către angajații IP Cahul.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.



