Mai multe cete de colindători și urători au fost primiți de către Președintele Republicii Moldova la Președinție. „Copii și maturi, îmbrăcați în costume tradiționale, au venit să ne vestească Nașterea Domnului și să ne ureze un an nou îmbelșugat”, a scris Maia Sandu într-o postare pe facebook.

„I-am admirat pe elevii de la liceele „Lucian Blaga”, „Mircea Eliade” și „Columna” din capitală, dar și ansamblurile folclorice de la liceele „Spiru Haret”, „Gheorghe Asachi” și „Nicolae Sulac”. I-am salutat cu drag pe membrii Ansamblului vocal „Mocănașii”, inclus în patrimoniul cultural imaterial al umanității UNESCO și care au venit să ne ureze tocmai de la Slobozia Mare, Cahul. Am apreciat și prestația unui grup de copii, reprezentanți ai comunităților etnice, care ne-au adus obiceiuri de Crăciun ale etniilor ce locuiesc în Moldova.

Le mulțumesc tuturor celor care ne-au bucurat cu talentul lor, transmit recunoștința noastră dascălilor care au grijă să păstreze și să le cultive tradițiile, și le doresc tuturor sănătate, pace și prosperitate.
Pomul de Crăciun de la Președinție rămâne deschis vizitatorilor. Veniți, împreună cu cei dragi, să faceți o fotografie la bradul prezidențial până la 15 ianuarie, între ora 17.00-19.00 în zilele lucrătoare și între 12.00-15.00, sâmbătă și duminică.”