Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

FOTO // Maia Sandu și Natalia Gavrilița au premiat sportivii de performanță din Republica Moldova

Treisprezece sportivi din țara noastră care au obținut performanțe remarcabile la Jocurile Olimpice și Paralimpice 2021, din Tokyo, au fost premiați ieri, la Guvern, în cadrul unei ceremonii oficiale, cu participarea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și premierului Natalia Gavrilița. Pentru premierea olimpicilor, dar și a celor care au contribuit la pregătirea lotului olimpic - antrenorii și medicii, Executivul a alocat 10, 8 milioane de lei.

În alocuțiunea sa, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a menționat: „Activitatea fizică și sportul sunt catalizatori ai schimbării sociale pentru dezvoltare. Vrem să construim o societate care prețuiește și practică sportul și cultura fizică nu declarativ, ci prin acțiuni concrete. Vrem să creăm condiții pentru creșterea viitorilor campioni din rândul tinerilor din țara noastră. Putem face acest lucru împreună”.

La rândul său, prim-ministrul Natalia Gavrilița a subliniat că evenimentul omagiază talentul, ambiția și curajul, iar rezultatele obținute de olimpici sunt un prilej de mândrie pentru întreaga țară. 

„Vă felicit pentru că în pofida tuturor greutăților reușiți să  promovați imaginea țării în lume, să-i oferiți notorietate, strălucire și apreciere internațională. În momentul în care drapelul Republicii Moldova flutură pe podium, iar imnul răsună în cadrul ceremoniilor olimpice, în fiecare casă este sărbătoare. Munca dumneavoastră trebuie răsplătită, iar aspirațiile - susținute”, a spus Natalia Gavrilița.

În context, premierul a accentuat că Guvernul acordă o atenție deosebită dezvoltării sportului de performanță, iar investițiile în îmbunătățirea infrastructurii de sport din Republica Moldova se află pe lista de priorități ale Cabinetului de miniștri.

„Pentru anul 2022 în proiectul bugetului de stat au fost alocate peste 160 de milioane de lei pentru dezvoltarea sportului național. Urmează să îmbunătăţim cadrul de politici pentru modernizarea sistemului de educaţie fizică şi sport. Dar, cel mai important este să oferim susţinerea necesară participării sportivilor de performanţă la competiţii naţionale şi internaţionale și să dezvoltăm oportunităţi pentru atragerea fondurilor necesare dezvoltării bazelor sportive în toată țara”, a punctat premierul. 

În cadrul ediției a XXXII-a a Jocurilor Olimpice de vară 8 sportivi din țara noastră au obținut rezultate (între locurile III-VIII), iar la ediția a XVI-a a Jocurilor Paralimpice au fost premiați 5 sportivi, reprezentanți ai 6 federații sportive naționale. 

FOTO // Maia Sandu și Natalia Gavrilița au premiat sportivii de performanță din Republica Moldova

FOTO // Maia Sandu și Natalia Gavrilița au premiat sportivii de performanță din Republica Moldova

FOTO // Maia Sandu și Natalia Gavrilița au premiat sportivii de performanță din Republica Moldova

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Se naște o nouă industrie. Cât costă reconversia unei mașini clasice în mașină electrică
Articolul următor
Maia Sandu despre Natalia Moloșag: Omul și-a dat demisia și cu asta s-a terminat

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?