La Bălți a avut loc un protest în susținerea limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică. Susținătorii PSRM au ieșit în stradă scandând „noi suntem moldoveni” și „mâinile jos de pe limbi”. În fața mulțimii au fost prezenți și deputații socialiști Alexandr Nesterovschi și Alexandr Usatîi.
Protestatarii și-au exprimat indignarea față de decizia Curții Constituționale a Moldovei cu privire la declararea neconstituțională a Legii privind funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova.
În cadrul protestului nu toți participanții purtau măști, iar de distanța socială nici vorbă. Majoritatea dintre manifestanți a fost alcătuită din tineri. Aceștia țineau în mâini steagul Republicii Moldova și pancarte.
Anterior, mitinguri similare au fost organizate de socialiști și în Ceadîr-Lunga, Anenii Noi, Basarabeasca, Ocnița sau Briceni.
Joi, 21 ianuarie, Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.


