Sute de oameni au participat astăzi la un flashmob, în care au cerut demisia ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. Acțiunea urma să se desfășoare în fața Parlamentului, acolo unde a fost examinată moțiunea simplă asupra politicilor din justiție, însă poliția nu le-a permis manifestanților accesul în fața legislativului, așa că oamenii au protestat în parcul din preajmă. 

Deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a declarat că formațiunea pe care o reprezintă organizează flashmoburi din luna mai, la toate instituțiile de stat și la misiunile diplomatice occidentale, însă nimeni nu reacționează la revendicările poporului.

„De peste tot ne fugăresc, nu ne lasă nici la Președinție, nici la Parlament. Oare acestea sunt vremurile bune, ce ne-au fost promise în campania electorală? Nu ni se permite să protestăm nici la Ministerul Justiției, unde stă domnul Litvinenco, cel care a viciat concursul de alegere a șefei Procuraturii Anticorupție, ca să-i cerem demisia. Doamna Dragalin a fost aleasă ilegal. Ilegal au fost numiți și alți șefi ai structurilor de stat. Avem astăzi o justiție capturată, o justiție aflată în buzunarul PAS”, a subliniat Reghina Apostolova.

Și deputatul comunist Diana Caraman a criticat atitudinea guvernanților față de popor.

„Cei care ne conduc astăzi sunt total rupți de realitate, nu au idee pe ce lume trăiesc. Toate legile pe care le adoptă sunt scrise de consilieri străini. Nimeni nu discută cu poporul. Singura soluție este organizarea alegerilor parlamentare anticipate”, a spus Diana Caraman. 

Vicepreședintele Consiliului raional Orhei, Marina Cravcenco, a menționat că ceea ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova este tragic.

„Se acoperă cu diferite argumente artificiale, ba război, ba context internațional, dar, de fapt, trebuie să recunoască faptul că ei sunt incompetenți și nu știu și nu pot să facă față actului guvernării. S-a văzut cum au trucat concursul pentru alegerea șefei Procuraturii Anticorupție. Jos, Litvinenco!”, a mai spus Marina Cravcenco. 

Consilierul fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, Iuri Cuznețov, le-a reproșat guvernanților că au adus țara la dezastru și se preocupă doar de interesele Occidentului și de propria bunăstare.

„Astăzi vin delegații din Occident, pentru a-i apăra de propriul popor, însă degrabă n-o să vină nimeni, pentru că țara noastră va fi pustiită de acțiunile lor autoritare și nefaste”, a atenționat Iurie Cuznețov. 

Oamenii au purtat un banner cu imaginea unei balanțe, pe care erau capetele șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, și cel al ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. Deasupra acestei imagini era scris: Cine trage la cântar. De asemenea, manifestanții au purtat pancarte cu mesajul „Jos Litvinenco!”, „Litvinenco, uzurpatorul puterii în stat!” și „Litvinenco, dușmanul poporului!”.

 

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD