Asociația Obștească „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Republica Moldova condusă de Andrei Batereanu, a organizat un eveniment unic „30 pentru 30” care este dedicat voluntarilor care s-au implicat în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina.
Pentru aportul consinderabil adus de către Sfinția Sa în implicarea și gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, Preasfinţitul Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, a fost decorat cu Ordinul Insigna Ștefan cel Mare și Sfânt de gradul II - Argint, în cadrul evenimentului "30 pentru 30 - Ștefan cel Mare și Sfânt pentru Pace."
„Dacă-n mod protocolar ne adresăm după funcția și numele lui, astăzi vă spun – dragi prieteni. Sunt foarte bucuros că, inspirat de voievodul țării noastre, Sfântul Ștefan cel Mare, cu ocrotirea lui permanentă, dumneavoastră ați văzut cum sfinții lucrează, cum sfinții ne inspiră, cum sunt împreună cu noi, când noi nu avem soluții, însă ei ne dau curajul să începem un lucru”, a menționat în discursul său Sfinția Sa Episcopul Basarabiei de Sud.


