Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, sugerează că Guvernul Gavrilița ar trebuie schimbat. Acesta a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook în care avertizează că, în cazul în care Legislativul nu va fi schimbat, „vom avea o toamnă fierbinte și o iarnă rece”
„Mai pe scurt: Dacă nu va fi schimbat guvernul în cel mai scurt timp, vom avea o toamnă foarte fierbinte și o iarnă foarte, foarte rece. P.S. Un om de stat trebuie să aibă caracter, însă este obligat să guverneze rațional!”, scrie Filat pe pagina sa de Facebook.
Subiectul privind demiterea și remanierile în Guvern a ajuns în gura presei după ce fostul membru al Partidului Acțiune și Solidaritate, Oleg Cernei, a declarat că ar urma „remanieri, iar ministrul Economiei, Mediului, Infrastructurii, ministra de Interne, ministrul Finanțelor și al Agriculturii ar urma să fie demiși.
Acest lucru nu s-a întâmplat. În acest context, atât președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, cât și prim-ministra Natalia Gavrilița au venit cu precizări la acest subiect.
Președinta Maia Sandu a recunoscut că unele ministere „se mișcă mai încet”, dar susține că doar prim-ministra poate numi alte persoane.
„Este adevărat că sunt ministere unde lucrurile se mișcă mai repede și sunt ministere unde lucrurile se mișcă mai încet. Dar e prerogativa doamnei premier să decidă dacă vrea să schimbe, dacă nu vrea să schimbe și când vrea să schimbe. Deci, să-i lăsăm doamnei premier această prerogativă”, a precizat șefa statului.
Aceeași opinie o are și spicherul Igor Grosu. Acesta a afirmat că subiectul remanierilor guvernamentale este prerogativa prim-ministrului, iar decizia privind eventuale demiteri aparține șefei Executivului.
„Remanierile sunt o chestie normală în orice Guvern. Ele trebuie făcut atunci când există o decizie și este momentul potrivit. Orice Guvern trebuie să facă o evaluare, iar noi facem evaluări pe interior, pe domenii, pe ministere. În momentul când o să avem o decizie o să vină doamna prim-ministră și o să anunțe”, a declarat Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8.
Contactată de echipa TV8.md, prim-ministra Natalia Gavrilița ne-a comunicat: „când vom fi gata o să comunicăm pe această temă”.
„Am răspuns la asemenea întrebări pe tot parcursul primului an de mandat. Într-adevăr am spus și eu anterior că un an de zile este deja o perioadă suficient de mare pentru a face anumite evaluări. Sunt domenii în care avem profesioniști, dar care se mișcă mai încet în perioada de criză în care ne aflăm. Atunci când vom fi gata să anunțăm anumite materiale o vom face în ordinea stabilită”, a declarat Natalia Gavrilița.
Sursa: TV8