Marele Florin Piersic împlinește frumoasa vârstă de 85 de ani, dar nu va putea fi pe scenă, așa cum a obișnuit fanii. A decis să le transmită un mesaj acestora, înainte ca urările să înceapă să apară.

„În câteva zile împlinesc marele 85. (…) An de an, televiziunile, presa şi mai ales voi, publicul m-aţi sărbătorit, m-aţi răsfăţat, m-aţi aplaudat, iar eu am primit o mare de flori, vorbe minunate şi toată iubirea voastră, cu recunoştinţă. (…) Şi acum vine marele ‘Dar’. Copii, e prea multă tristeţe în lume. De curând mi-am pierdut un prieten de o viaţă, Rocco-Grigore Rusu, care a fost răpus de boala asta blestemată, iar o minunată parteneră a mea se zbate acum între viaţa şi moarte, din acelaşi motiv. Vă spun drept: mi se pare cam nepotrivit să ne ţinem de sărbătoriri”, scrie Florin Piersic pe Facebook, într-o postare intitulată Scrisoare către voi.

„În teatru, indiferent ce se întâmplă în viaţa actorilor de pe scenă, se spune: ‘Spectacolul trebuie să continue’. Ei trebuie să fie acolo, să intre în pielea personajelor lor, să vă aducă un zâmbet în suflet sau o lacrimă în colţul ochiului. Anul ăsta aveam în plan o altfel de întâlnire, pentru că ştiţi că a devenit aproape o tradiţie să îmi petrec ziua de naştere pe scenă, cu voi alături . M-am gândit mult la asta. (…) Şi dacă nu ne vom vedea faţă în faţă, fie pe scenă, fie pe micul ecran, asta nu înseamnă că vă iubesc mai puţin. Anul ăsta este anul Vărsătorului, aşa că sunt convins că ne aşteaptă lucruri minunate, numai să trecem odată de perioada asta nefericită. Vă rog să aveţi grijă de voi şi de cei din jurul vostru. Fiţi buni unii cu alţii şi la anul, facem o sărbătorire şi pentru 85 şi pentru 86 la un loc! E o promisiune! Vă pup cu dragoste!”, mai scrie Florin Piersic.

Vezi și: Lăutarul numărul 1 din Republica Moldova, Nicolae Botgros, își sărbătorește ziua de naștere

Dionisie Rusu