Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a depus cererea de demisie. Despre plecarea sa din funcție a anunțat ministrul de Interne, Adrian Efros, la ședința Executivului, scrie Realitatea.
Despre demisia lui Vasiloi se vehicula după un incident produs la Aeroport, când un azer a fugit din zona sterilă, după ce i s-a interzis să intre în țară. Premierul Recean anunța anterior despre eventuala concediere a unui funcționar, fără a-i spune numele.
„A fost o onoare să conduc Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova. A fost o perioadă dificilă, cea mai dificilă din istoria Republicii Moldova, dar în care instituția pe care am condus-o a făcut față provocărilor. Vreau să mulțumesc echipei pentru dedicație și profesionalism. Le mulțumesc colegilor din sistemul afacerilor interne și din sistemul de apărare și securitate națională cu care am lucrat în această perioadă împreună. Nu în ultimul rând le mulțumesc partenerilor noștri care contribuie la dezvoltarea instituțională a Poliției de Frontieră fără precedent. Unicul interes pe care l-am avut și îl voi avea în continuare, a fost interesul țării și a cetățeanului”, a scris Vasiloi pe rețelele de socializare, după ce s-a aflat despre demisie.
Anterior, se aștepta demisia șefului Poliției de Frontieră, după atacul care a avut loc la Aeroport la sfârșitul lunii iunie 2023, soldat cu doi morți. Atunci, însă, a plecat din funcție ex-ministra de Interne Ana Revenco, apoi a fost demis un secretar de stat și câțiva ofițeri de la frontieră.