Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Fenomen ciudat apărut pe cer deasupra Italeii: Un cerc uriaș de lumină roșie

Un cerc uriaș de lumină roșie a apărut pe cer, în toiul nopții, deasupra Italiei, apoi a dispărut într-o fracțiune de secundă. 

Un cerc uriaș de lumină roșie, asemănător unui OZN, a apărut recent pe cer, în timpul nopții, deasupra Italiei. Discul bizar a apărut și a dispărut în câteva milisecunde, ceea ce înseamnă că majoritatea oamenilor de știință au ratat, probabil, spectacolul ciudat de lumină, scrie livescience.com.

Însă, există o persoană care a reușit să surprindă un cadru unic cu cercul luminos, care a apărut pe cer, deasupra orașului Possagno din nordul Italiei, pe 27 martie. Cercul masiv, care avea un diametru de aproximativ 360 de kilometri, a apărut pentru o fracțiune de secundă deasupra Italiei centrale și a unei părți din Marea Adriatică.

Ce reprezintă, de fapt, acest fenomen ciudat

Fenomenul este cunoscută drept o „emisie de lumină și perturbații de frecvență foarte joasă datorate surselor de impulsuri electromagnetice”, sau ELVE pe scurt, potrivit Spaceweather.com, citată de livescience.com.

ELVE-urile sunt un tip rar de perturbații stratosferice/mesosferice, care rezultă din electrificarea intensă a furtunilor (SPRITE). Inelele roșii sunt create atunci când impulsurile electromagnetice (EMP) emise de fulgere lovesc ionosfera Pământului, partea ionizată a atmosferei superioare care se întinde între 80 și 644 km deasupra solului.

Din cauza naturii lor de scurtă durată, ELVE-urile sunt în mod normal vizibile doar pentru sateliții care orbitează în jurul Pământului și au fost descoperite abia în 1990, datorită camerelor de la bordul navetelor spațiale ale NASA. Noua imagine a fotografului Binotto este probabil „cea mai bună imagine a unui astfel de inel făcută de pe pământ”, potrivit Spaceweather.com.

Binotto crede că ELVE-ul a fost produs de un EMP generat de o furtună mare în apropiere de Ancona, un oraș situat la aproximativ 280 km sud-est de Possagno. În mod normal, fulgerele nu emit EMP-uri, deoarece nu transportă suficient curent. Însă, în timpul acestei furtuni, un fulger neobișnuit de puternic, de cel puțin zece ori mai puternic decât fulgerele obișnuite, a generat probabil unda de șoc electrică, care a lovit apoi ionosfera, potrivit Spaceweather.com. Atunci când electronii din interiorul PEM lovesc ionosfera, particulele încărcate excită atomii de azot, care apoi emit strălucirea roșiatică.

Binotto a fotografiat sute de ELVE-uri și alte tipuri de fenomene luminoase tranzitorii (TLE), de când activează în această meserie, mai exact din 2019, însă aceasta este „una dintre cele mai mari structuri” pe care le-a văzut vreodată, a declarat el pentru Spaceweather.com.

Nu este prima dată când astfel de fenomene au fost fotografiate de pe Pământ.

Sursa: livescience.com

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
O zi plină de generozitate pentru acești nativi. Horoscopul zilei de 9 aprilie 2023
Articolul următor
Aksionov, moldoveanul născut la Bălți care construiește „Convoi” - o nouă armată pentru Putin

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?