Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Exportul produselor moldovenești în România au depășit suma record de un miliard de euro

Exportul produselor moldovenești în România au depășit suma record de un miliard de euro. O spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Ministrul spune că autoritățile celor două state identifică noi modalități ca producătorii Republicii Moldova să-și poată vinde produsele pe piața românească. De cealaltă parte, exporturile spre CSI au înregistrat o scădere cu 30%, iar continuarea războiului din Ucraina va diminua și mai mult cifra de export, notează IPN.

Potrivit datelor oficiale, prezentate de Biroul Național de Statistică, România este prima în topul statelor care cumpără cele mai multe produse moldovenești - 28,6%. Ministrul Agriculturii spune că România rămâne principalul partener comercial al țării, mai ales după războiul din Ucraina când cifra exporturilor pe piața CSI s-a prăbușit.

„Exporturile în România au depășit suma de un miliard de euro. În 2021 am avut un export în România de peste 800 de milioane, acum am depășit miliardul. CSI atinge suma de 240 de milioane de dolari, aici înregistrăm o scădere anuală a cifrei de afaceri pe segmentul de export cu 25-30%. Suntem într-o continuă diminuare a cifrei de export pe piețele din Est, acest lucru este cauzat, în primul rând, de logistica foarte complicată și foarte scumpă. Polonia a blocat hotarul cu Belarus, nu permite trecerea pentru transportatorii de oriunde, asta a scumpit transportul pentru a intra în zona CSI, ceea ce face aproape imposibilă activitatea economică și total neprofitabilă ”, a spus Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Ministrul spune că războiul a distrus multe zone agricole din Ucraina, iar Republica Moldova a început să exporte legume în țara vecină, deși până la război Republica Moldova era cea care cumpăra legume din Ucraina.

„În Ucraina acum se duc legume. Republica Moldova dintr-o țară, tradițional, importatoare de ceapă din Ucraina, astăzi ne-am transformat într-o țară exportatoare. Vara trecută am exportat în Ucraina și alte legume. Regiunile lor legumicole au fost distruse și din acest considerent s-a început circuitul invers”, a mai spus vicepremierul Vladimir Bolea.

Ministrul mai spune că piața românească este una prioritară pentru Republica Moldova, iar autoritățile își propun extinderea acesteia prin promovarea produselor moldovenești.

„Acum toată economia se orientează spre România, suntem în discuții cu Agenția de Investiții, Camera de Comerț din Republica Moldova și cea din România pentru crearea unor expoziții „Fabricat în Moldova”. Sunt unele expoziții gratuite pentru micii producători din Republica Moldova și avem mulți cu produse de o calitate deosebită. Încercăm să ne promovăm cât mai mult, pentru că potențialul de consum și de achiziții pe piața românească este unul foarte mare”, a explicat Vladimir Bolea.

Pentru promovarea produselor noastre pe piața românească, producătorii sunt invitați să participe la expoziția „Republica Moldova Prezintă”, organizată în luna mai la Cluj-Napoca și în luna iunie la Brașov. Cererile de participare vor fi primite până pe 30 aprilie 2023.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Noi scumpiri: Actualul preț este unul simbolic și jignitor
Articolul următor
Ceapa a ajuns să coste 25 de lei. Explicația lui Bolea

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?