„Cred că alegerile (prezidențiale) le câștigă Dodon.” Declarația a fost făcută de către Preşedintele Asociaţiei de promovare socio-culturală moldo-italiană „DOR”, Alexandru Cazacu, într-un interviu exclusiv acordat pentru PARANTEZE.MD.

Conform lui Alexandru Cazacu, chiar dacă Maia Sandu reușește să facă o alianță cu Renato Usatâi, sunt puține șanse că acest lucru i-ar aduce prea multe voturi de stânga în turul doi. „Până la urmă, liderii de partid pot îndemna cât vor, dar alegătorii singuri decid unde pun ștampila.”

1. Cum credeți, cine câștigă alegerile în turul 2?

„Cred că alegerile le câștigă Dodon. Desigur, dacă e să alegem dintre Dodon și Sandu, aș prefera Sandu, chiar dacă politicile dumneaei nu mă reprezintă. Dar matematica arată că trei candidați de stânga au luat împreună 60%. Deci, e dificil să crezi că orice candidat de dreapta, în acest moment, l-ar putea bate pe Dodon. Repet sunt primul care ar fi bucuros ca acest om să plece din politică moldavă. Dar situația e asta. Chiar și în cazul în care Maia Sandu reușește să facă o alianță cu Renato Usatîi, nu cred că acest lucru i-ar aduce prea multe voturi de stânga în turul doi. Până la urmă, liderii de partid pot îndemna cât vor, dar alegătorii singuri decid unde pun ștampila. Și mi-e greu să cred că 100% din alegătorii de stânga ar fi gata să-și de-a votul pentru Maia Sandu (sau pentru orice alt candidat de dreapta).”

2. Vor fi sau nu alegeri parlamentare anticipate dacă câștigă: a) Maia Sandu / b) Igor Dodon?

„Va decide Renato Usatîi. El, la sigur, știe că anticipatele l-ar ajuta să rupă cel puțin 20% din voturile lui Dodon și va insista pe ele. Problema e că, indiferent cine cade în această plasă, Dodon sau Sandu, ambii vor avea de pierdut în urma anticipatelor. Dodon, din motive cunoscute, Maia Sandu - din cauza unei noi alianțe dubioase în ochii electoratului de dreapta. După cea cu Dodon a ieșit destul de șifonată.

Desigur, politica moldavă e imprevizibilă. Îi poți promite orice lui Usatîi până în turul doi, pentru susținere, iar apoi, eviți anticipatele, dar Usatîi e băiat șmecher și sunt sigur că își va rezerva garanții sigure.

În acest moment, nu mai contează deloc cine câștigă în turul doi, cert este că dreapta a pierdut aceste alegeri și e în minoritate. Respectiv, vom avea parlament de stânga și vom reveni după parlamentare exact acolo de unde am pornit acum 30 ani. Desigur, dacă între timp, nu apare pe scena politică un nou partid de dreapta, care să schimbe ecuația. În acest moment, văd un scenariu pesimist pentru dreapta moldovenească și viitorul RM alături de UE.”

3. Care este soarta curentului unionist din RM, dat fiind faptul că Octavian Țîcu, Dorin Chirtoacă și Tudor Deliu au luat un scor foarte mic?

„Curentul unionist a fost, este și va fi! El nu scade niciodată sub 8-9%, doar se dispersează în diverse partide. Și asta e rău. Dar de vină sunt liderii politici și partidele unioniste, care nu au capacitatea de a aduna în jurul lor toți Unioniștii, în plus, partide ca PAS, DA și altele de dreapta lucrează intens pentru atragerea electoratului unionist. Pentru că votul lor face diferența! În fine, eu cred că numărul unioniștilor poate doar să crească și niciodată nu va scădea! Nu am văzut încă în ultimii 20 ani un unionist care să devină statalist. Deci, viitorul unor partide unioniste este incert, al curentului unionist - niciodată!

4. Poate Maia Sandu să preia electoratul unionist?

„Poate și asta face. Dar un partid ca PAS poate prelua doar unioniștii de ocazie sau pe cei moderați. Unioniștii convinși sunt pe extrema dreaptă, ei niciodată nu vor vota un partid de dreapta ale cărui politici sunt vădit de stânga, pentru cine înțelege ce vreau să spun.”

5. Va fi ea nou lider al unioniștilor din RM? 

„Nu. Maia Sandu are electoratul său. Foarte pestriț, dar e al său. Un unionist convins nu se va simți niciodată confortabil la aceeași masă cu stataliști, oportuniști sau orice fel de alte viziuni care exclud unionismul. Avem exemple clare în acest sens. Unioniștii convinși au părăsit partidul lui Năstase exact în momentul când au înțeles că e prea pestriț partidul acesta și nu e Unionismul primul deziderat. Apoi, Țîcu, de exemplu, a încercat până în ultimul moment să conviețuiască în blocul parlamentar al Maiei și al lui Andrei, dar nu a reușit, pentru că dacă ești politician cu ideologie, nu poți să te lași de ea, nicidecum. Mai devreme sau mai târziu, revii la ceea ce ești. Unioniștii din PAS pot rămâne cu Maia Sandu atât timp cât nu se regăsesc în alte partide, dar în prima zi când vor simți că pe scena politică a apărut liderul sau partidul unionist în care se regăsesc, vor pleca! Orice lucru forțat revine la starea sa de normalitate, mai devreme sau mai târziu. E o lege a fizicii!”

Paranteze.md menționează că la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Maia Sandu a acumulat 36,16%, adică 487 635 de voturi, iar Igor Dodon - 32,61%. 

Vezi și: VIDEO // Voronin despre negocierile Maiei Sandu cu Renato Usatîi: „Ea va avea probleme serioase pentru că negociază cu acesta"

Dionisie Rusu