Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Evaluarea reluată a judecătoarei Aliona Miron: Ce decizie a luat Comisia Pre-Vetting în privința candidatei

Comisia Pre-Vetting anunță că a finalizat evaluarea reluată a judecătoarei Aliona Miron, candidată la funcția de membră în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit Comisiei, candidata a promovat evaluarea reluată, în sensul în care corespunde criteriilor de integritate etică și financiară. Decizia a fost transmisă astăzi candidatei și CSM,  instituția responsabilă de organizarea concursului.
 
Decizia cu privire la evaluarea reluată va fi făcută publică doar cu acordul candidatei. Aliona Miron are la dispoziție 48 de ore să informeze Comisia dacă acceptă sau se opune publicării. În lipsa notificării, decizia va fi plasată pe pagina web a Comisiei, într-o formă depersonalizată, în limbile română și engleză. Candidata nu a fost audiată în cadrul evaluării reluate, întrucât Comisia a luat decizia de promovare, în conformitate cu art. 19 lit. c) din Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei.
 
Judecătoarea Aliona Miron a fost evaluată repetat după ce, la 1 august 2023, Curtea Supremă de Justiție a anulat mai multe decizii de evaluare a Comisiei Pre-Vetting și a dispus re-evaluarea candidaților. Din cei 21 de candidați în proces de re-evaluare, o candidată a promovat, trei nu au promovat evaluarea reluată, iar o candidată s-a retras din concurs în timpul evaluării reluate. În prezent, Comisia desfășoară evaluarea reluată a 16 candidați pentru funcția de membru în CSM și evaluarea inițială a unui candidat pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor.
Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Minciunile lui Putin despre Moldova - demontate de un expert WatchDog
Articolul următor
Premierul Dorin Recean la Cahul: „Construim Europa acasă prin efort comun”

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?