Igor Dodon nu-și poate reveni după înfrângerea categorică pe care i-au administrat-o cetățenii R. Moldova și Maia Sandu, iar din acest motiv încearcă să o învinuiască pe lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de toate relele.

Mai mult, Dodon chiar o urăște pe Maia Sandu și nu doar pentru că l-a învins la prezidențiale, ci și pentru că anume de ea și de PAS are nevoie pentru a se salva ca politician.

De această părere este editorialistul Ziarului Național, Nicolae Negru, citat de Știri.md.

„Dodon nu își poate veni în fire după înfrângerea rușinoasă din 15 noiembrie. El continuă campania electorală, încearcă să le demonstreze cetățenilor că au greșit alegând-o pe Maia Sandu.

Sigur, noul președinte își are responsabilitatea sa, prescrisă de Constituție, în tot ce se va întâmpla în Republica Moldova după 24 decembrie, când va intra oficial în funcție. Nu Dodon trebuie să-i spună ce să-și asume și nu el reprezintă autoritatea care să-i dea note noului președinte”, menționează Negru, după ce Igor Dodon a afirmat că Maia Sandu va purta responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în R. Moldova, deși în fruntea Guvernului va rămâne fostul său consilier, Ion Chicu.

În opinia editorialistului, Igor Dodon e dominat și acum de resentimente postelectorale.

„Faptul că Dodon pune toată povara răspunderii pe umerii Maiei Sandu ține de resentimentele lui postelectorale, dar și de modul orgolios, autoritarist, copiat de la Putin și Lukașenko, în care el abordează funcția prezidențială. Cetățenii sunt cei care vor aprecia rezultatele Maiei Sandu, ei îi vor taxa și pe politicienii care îi vor pune bețe în roate în eforturile ei anticorupție și modernizare a R. Moldova.

Că Dodon agonizează, că e setos de răzbunare, o demonstrează și intenția sa de a semna la final de mandat decretul privind micșorarea vârstei de pensionare, știind că sistemul de pensii nu va rezista unei asemenea poveri și se va prăbuși. E acțiunea unui om dezechilibrat total, irațional. E și indiciul unui mare dispreț față de cetățeni și față de statul care, zice Dodon, are viitor.

„După mine, potopul”, așa trebuie citite ultimele declarații ale lui Dodon”.

A doua impresie pe care o lasă Dodon prin declarațiile sale incoerente, confuze, contradictorii e că își dorește ca Maia Sandu să-l ia în seamă, pe el și partidul său, crede Nicolae Negru.

„Mai mult, el sugerează o cooperare inevitabilă între PSRM și PAS, înțelegând că el personal și PSRM au nevoie de o „legitimare”, de o spălare de imagine nu numai pe plan extern, ci și intern. Dodon o urăște pe Maia Sandu nu numai pentru că l-a învins cu un scor zdrobitor și îl disprețuiește ca politician, ci și pentru că el are nevoie de ea și de PAS, pentru a se salva ca politician”.

Nicolae Negru așteaptă o luare de poziție din partea premierului Ion Chicu.

„Cât privește demisia Guvernului Chicu, ar trebui să depindă de Ion Chicu, care se pretinde premier adevărat, nu de paie. E ciudat că Dodon mai vorbește în numele lui Chicu, de parcă acesta ar fi un Pinocchio. Sau chiar este?”, a conchis editorialistul Ziarului Național.