La Chișinău, a avut loc cu succes cea de-a treia etapă a Forumului Organizațiilor Primare ale partidului politic „ȘOR”, scos anterior înafara legii, unde sute de delegați din diverse raioane au participat activ pentru a consolida și coordona eforturile politice la nivel local.

Conform unui comunicat de presă, liderii din raioanele Cimișlia, Cantemir, Cahul, Basarabeasca, Rezina, Șoldănești, Criuleni, Dubăsari și Leova au fost prezenți la eveniment, aducând în discuție problemele cu care se confruntă comunitățile lor. Importanța identificării și aplicării soluțiilor eficiente a fost subliniată în cadrul forumului.

Pe parcursul întâlnirii, au fost stabilite planuri concrete pentru anul curent și au fost conturate strategii menite să satisfacă nevoile cetățenilor. Fiecare lider a avut ocazia să-și exprime viziunea și să contribuie la consolidarea unei platforme politice mai puternice și mai orientate spre nevoile reale ale oamenilor.

Liderul partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a transmis un mesaj de unitate și solidaritate prin intermediul unei platforme video. El a vorbit despre importanța unei munci comune pentru binele țării și a exprimat mândrie față de echipa din ce în ce mai extinsă.

Șor a subliniat: „Avem o voință și o determinare nesecată de a schimba lucrurile în bine în țara noastră dragă. Sunt convins că împreună le vom reuși pe toate și vom înfrunta toate obstacolele, care ne stau în cale. Împreună suntem de neînvins!”

Politicianul a evidențiat rolul crucial pe care liderii din teritoriu îl au în menținerea unui dialog constant și eficient cu cetățenii la nivel local. Primele două etape ale forumului au avut loc în weekendurile precedente, la Chișinău, având ca scop împărtășirea experienței între liderii organizațiilor primare.







