Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

După mai multe luni de șomaj tehnic, angajații întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” și-au primit salariile

Angajații întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” (CFM) și-au primit integral salariile restante, după ce, la sfârșitul lunii aprilie 2026, datoria istorică acumulată de-a lungul anilor a fost lichidată.

„Calea Ferată din Moldova revine la funcționalitatea normală. Am trecut de la o instituție blocată financiar și operațional la una care începe să livreze rezultate și să devină sustenabilă. La sfârșitul anului 2024, restanțele salariale erau de circa 144 de milioane de lei. Până la sfârșitul anului 2025 acestea au fost reduse la 49 de milioane de lei, iar la 30 aprilie 2026 au ajuns la zero. Asta înseamnă că cei peste 3.400 de angajați ai întreprinderii sunt plătiți la zi”, a declarat viceprim-ministrul Vladimir Bolea în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul Bolea a subliniat că achitarea salariilor este condiția de bază pentru funcționarea oricărei instituții: „Fără oameni plătiți corect, nu există reformă și nu există infrastructură funcțională.”

Totodată, ministrul a precizat că rezultatul vine în urma unui proces de reorganizare a managementului instituțional, ajustare a cheltuielilor și orientare către activități și investiții în proiecte care generează venituri, astfel încât întreprinderea să funcționeze autonom.

Stabilizarea financiară a fost susținută de creșterea încasărilor. Veniturile CFM au crescut de la peste 702 milioane de lei în 2024 la peste 1,28 miliarde de lei în 2025, oferind întreprinderii capacitatea de a-și acoperi cheltuielile și de a deveni mai predictibilă financiar. La sfârșitul lunii aprilie curent, încasările financiare, preliminar, constituie circa 232,3 milioane de lei.

De asemenea, ministrul s-a referit la importanța redeschiderii liniei Cantemir–Fălciu, care restabilește conexiunea directă cu România și permite integrarea în rețeaua feroviară europeană, precum și a segmentului Cahul–Giurgiulești, inclusiv porțiunea din Văleni, ce asigură accesul către Portul Internațional Liber Giurgiulești și creează condiții pentru creșterea transportului de mărfuri.

„Aceste redeschideri înseamnă diversificarea rutelor de export și import, reducerea presiunii pe infrastructura rutieră, ceea ce în termeni practici înseamnă costuri mai mici pentru transportatori și oportunități mai mari pentru economie, acces direct la piața Uniunii Europene și creșterea rolului Republicii Moldova ca zonă de tranzit, dar și creșterea capacității CFM de a se autoadministra și de a-și organiza capacitatea de intervenție, de dezvoltare și de determinare a priorităților strategice”, a conchis vicepremierul Vladimir Bolea.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Rusia a ignorat propunerea de armistițiu a Kievului și a lovit din nou Ucraina
Articolul următor
Toți copiii cu dizabilități vor beneficia de un ajutor anual de 3000 de lei de 1 iunie

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?