Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

După ce PAS l-ar fi demis pe Corcodel, raionul Sîngerei are un președinte comunist

Raionul Sîngerei are un nou președinte. Este vorba despre Ivan Cebotari, consilier din partea Partidului Comuniștilor. Informația a fost confirmată pentru TV Nord de către vicepreședintele raionului, Iulian Erimei, care a îndeplinit atribuțiile de președinte atâta timp cât ex-președintele Grigore Corcodel s-a aflat în condediu.  

Ivan Cebotari a fost ales prin votul a 18 consilieri. Consilierii PAS s-au abținut de la procesul de votare.

Acesta va îndeplini funcția de președinte de raion  începând cu 11.11.2022 până pe 11.11.2023.

Amintim că, Ivan Cebotari a îndeplinit și funcția de vicepreședinte de raion.

Amintim că, Grigore Corcodel a fost suspendat din funcție prin decizie judecătorească. Corcodel s-ar face vinovat de abuz în serviciu, dar și neexecutarea intenționată a unei hotărâri judecătorești. Acesta neagă acuzațiile și declară că, de fapt, în spatele demiterii sale ar fi deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Gheorghe Ichim.

Unii consilieri raionali afirmă că în spatele acestei demisii ar fi Gheorghe Ichim, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, care nu o dată a încercat și propus ca actualul președinte de raion să fie demis.

„Președintele Corcodel este o persoană nu prea comodă pentru guvernarea centrală prin poziția lui pe care o are, uneori critică, pe alături aș spune eu că este una foarte dură și bineînțeles că puterea centrală și l-ar dori demis. Mi-a fost propus ca să-i retrag susținerea politică domnului Corcodel, lucru pe care l-am refuzat. Mi-a propus deputatul Gheorghe Ichim, asta a fost câteva luni în urmă”, a declarat Ion Galus, consilier raional Sîngerei.

„Eu sunt vocal, reprezint durerea și problemele cetățenilor, situațiile în care s-au pomenit aceștia dar și vorbesc despre criza această în care ne pomenim. Frustrarea asta l-a făcut să se ducă și să se plângă la Maia Grigorievna, care, respectiv, a sunat Ministrul Justiției care a luat să se lămurească cu această situație ca să-i dea voie acestui deputat să se expună liber în raion, să-și facă mendrele sale așa cum dorește”, a adăugat Grigore Corcodel, președintele r. Sîngerei

De cealaltă parte, deputatul Gheorghe Ichim neagă acuzațiile.

„Grigore Corcodel, fiind o persoană cu funcție de demnitate publică care avea îndatorirea de respectare a legii, nu vine decât să caute o scuză prin diferite mijloace pentru comportamentul său ilicit sau manifestat cu intenție. Cei certați cu legea trebuie să răspundă conform legii. Alte cuvinte pentru acest om eu nu am”, a conchis Gheorghe Ichim, deputat PAS.

Grigore Corcodel este decis să atace decizia judecătoriei la Curtea de Apel Bălți, iar dacă va fi necesar, se va adresa și la CEDO.

Amintim că, Grigore Corcodel a devenit președinte al Consiliul raional Sîngerei în noiembrie 2019.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Igor Grosu oferă detalii despre contractul cu MGRES. Ce condiționalități au fost
Articolul următor
Maia Sandu, Natalia Gavrilița și Igor Grosu vor avea salarii mai mari din 1 ianuarie

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?