Ex-președintele țării, Igor Dodon, s-ar isprăvi cel mai bine în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Informația se arată în sondajul Vox Populi – mai 2021, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova, companie despre care se spune că ar avea tangențe cu partidul lui Dodon.
Potrivit cercetării prezentate, 36,2% dintre respondenți îl văd pe Igor Dodon în funcția de premier. Pe locul doi s-a clasat edilul Capitalei, Ion Ceban, cu 11,5%, iar pe locul trei este Ilan Șor – 9,9%. În top 5 personalități politice, care s-ar isprăvi cel mai bine în funcția de premier, se regăsește și fostul șef al cabinetului de miniștri Ion Chicu, dar și primarul de Bălți Renato Usatîi.
Sondajul ar fi fost efectuat în perioada 14-22 mai, pe un eșantion de 1187 de persoane din 85 de localități. Marja de eroare este de +/- 3%. Studiul reprezintă o parte componentă a Proiectului internațional „Identitate și coeziune socială în Europa Centrală și de Est”, realizat în comun cu Filiala de Sud a Asociației Sociologice din Ucraina.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD