Ca urmare a măsurilor speciale de investigații și a acțiunilor de urmărire penală efectuate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei ai Inspectoratului de Poliție Fălești și sub conducerea Procuraturii Fălești, au fost reținuți doi tineri de 18 și, respectiv 20 de ani, ambii domiciliați în orașul Sîngerei, suspectați că ar fi participat la uciderea cu o deosebită cruzime a doi tineri de 25 și 26 de ani, cadavrele cărora au fost găsite zăcând într-o fâșie forestieră din localitatea Hliuți, raionul Fălești.
Anterior, alți patru tineri au fost reținuți. Suspecții s-au dovedit a fi tineri de aproximativ aceleași vârste cu victimile, au antecedente penale și sunt originari din raioanele de Nord ale R.Moldova.
Amintim că în după-amiaza zilei de 4 Noiembrie, cadavrele a doi tineri au fost găsite zăcând însângerate într-o fâșie forestieră din Hiliuți. Cei doi tineri, ambii originari din Bălți, erau anunțați ca fiind dați dispăruți de la începutul săptămânii curente.