Premierul Dorin Recean va continua să atace nominal judecătorii care, în opinia lui, pronunță decizii ilegale. Declarația a fost făcută după ședința de astăzi a guvernului.
Declarație vine după ce mai mulți juriști au condamnat acest fapt. Până și deputata PAS, Olesea Stamate, a declarat că gestul premierului nu este corect.
„Eu nu aș face așa… mai ales că este o ședință a Executivului și atunci noi vorbim de separația puterilor în stat. Puterea judecătorească este una separată chiar dacă putem să avem anumite întrebări la modul cum au fost luate sau la deciziile luate de anumiți judecători. Trebuie să setăm mecanismele în așa fel în cât asemena situații dacă apar să fie sancționate de către organele competente”, a declarat Olesea Stamate.
Amintim că, anul trecut prim-ministrul, Dorin Recean, a anunțat în timpul ședinței de Guvern numele celor trei judecători de la Curtea de Apel, care au anulat decizia Comisiei Situații Excepționale privind excluderea reprezentanților partidului „Șansă” de la alegerile locale generale din noiembrie.
Tot atunci, Membrii Asociației Judecătorilor din Republica Moldova l-au acuză pe premierul Recean de încălcarea principiului de separare a puterii în stat.