Cetățenii stabiliți peste hotare nu ar trebui să decidă soarta celor care au rămas în Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Igor Dodon, liderul PSRM, care astfel, a pus la îndoială dreptul diasporei la vot. 

„Oamenii mi-au spus un lucru foarte clar: de ce trebuie să hotărască pentru noi cei care nu sunt în țară? Eu nu am spus că sunt de acord sau nu, dar astfel de întrebări sunt la toate întrevederile, atunci când este vorba despre secțiile de votare din afara țării”, a declarat Igor Dodon, citat de InfoPrut.

Potrivit politicianului, decizia privind numărul secțiilor de votare care ar trebui să fie deschise în cadrul unui scrutin electoral ține de competențele Comisiei Electorale Centrale.

„Un lucru este cert, numărul de secții trebuie să fie suficient pentru a asigura prezența la vot a tuturor doritorilor. Spre exemplu, în Occident sunt în total circa 400 de mii de cetățeni cu drept de vot, dintre ei au votat peste 50%. În Rusia tot sunt peste 400 de mii, dar au votat doar 12 mii, în Transnistria sunt 200 de mii cu drept de vot, dar au votat doar 30 de mii. Păi unde e dreptatea? Dacă vrem să fim sinceri și să asigurăm dreptul la vot, atunci să o facem pentru toți în egală măsură”, a adăugat Dodon.

În timp ce atacă în mod constant cetățenii din străinătate, nemulțumit probabil de preferințele politice ale acestora, liderul PSRM se arată preocupat de numărul secțiilor de votare deschise în regiunea transnistreană.

Aud unele declarații cu privire la interzicerea votului pentru cei din Transnistria. Păi oare ei nu sunt cetățeni ai R. Moldova? Știu că anul trecut i-ați făcut separatiști, ați încercat să le blocați dreptul la vot. (…) Sunt categoric împotriva închiderii secțiilor de vot pentru Transnistria. Sunt cetățenii noștri și trebuie să aibă dreptul la vot”, a mai spus Dodon.

Amintim că, săptămâna aceasta, Comisia Electorală Centrală a aprobat o nouă listă a secțiilor de votare peste hotare la alegerile din 11 iulie în număr total de 146, față de 139 conform hotărârii anterioare, care a provocat critici din partea mai multor concurenți electorali și a societății civile. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că inițial Ministerul de Externe de la Chișinău a propus deschiderea a peste 190 de secții, iar CEC a aprobat un deviz de cheltuieli pentru deschiderea a 150 de secții de votare peste hotare.

Anterior, autoritatea electorală centrală a decis organizarea a 44 de secții de votare la parlamentare pentru cetățenii cu drept de vot din regiunea transnistreană, cu două mai multe decât la alegerile prezidențiale de anul trecut.

În context, Serviciul de Informații și Securitate a atenționat asupra riscurilor organizării acestor secții, în mod special a celor două secții din municipiul Tighina, dar și a celei din comuna Corjova, raionul Dubăsari.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

 

Carolin Minciuc