Deputații Partidului „ȘOR" ar putea contesta în judecată decizia președintelui Parlamentului, Igor Grosu, prin care interzice prezența în sala de presă a Parlamentului a cetățenilor simpli, anunță deputatul Marina Tauber.
Într-o postare pe Facebook, Tauber scrie că liderul PAS a trântit ușa Parlamentului în nasul cetățenilor de rând, iar dispoziția este ilegală.
„Liderul PAS a trântit ușa Parlamentului în nasul cetățenilor de rând. Printr-o dispoziție ilegală, în calitate de președinte al Legislativului, Igor Grosu a interzis profesorilor, medicilor, agricultorilor, juriștilor, asistenților sociali, pompierilor, poștașilor, oamenilor de afaceri, deținătorilor de patente etc. etc. accesul în sala de conferințe, pentru a se face văzuți și auziți, alături de vocea deputaților”, a scris Tauber.
În același context, Marina Tauber consideră că PAS vrea să transforme Parlamentul în „club de elită, în care oamenii de rând să nu aibă acces.
„Aroganța și nesimțirea proverbială a PAS, întruchipată în Igor Grosu, promovează cenzura chiar și în principalul for al democrației, cum trebuie să fie Parlamentul ales prin vot direct de către cetățeni. PAS vrea să transforme Legislativul în “clubul de elită”, în care cetățenii de rând, nu are acces.”
Marina Tauber a adăugat că juriștii Partidului „ȘOR” analizează dispoziția pentru a merge în judecată și pentru a restabili dreptul cetățenilor de a se face auziți și văzuți de către deputați.
