Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

DOC // Partidul „ȘOR” cere instituirea unei comisii parlamentare care să găsească soluții pentru criza energetică

Fracțiunea Partidului „ȘOR” cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, în contextul crizei gazului și a scumpirilor fără precedent. Printre prioritățile invocate de formațiune se numără formarea unei comisii speciale, care să caute soluții pentru criza energetică, adoptarea unor măsuri în vederea compensării facturilor pentru energie, precum și depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Gavrilița. Anunțul a fost făcut în această dimineață de liderul formațiunii și șeful fracțiunii parlamentare, Ilan Șor, care acuză guvernarea de iresponsabilitate totală în ceea ce privește gestionarea crizei.

„Cerem convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru perioada 20-28 ianuarie. Motivul este cât se poate de argumentat, logic și plauzibil. Este vorba de situația critică și deplorabilă în care s-au pomenit cetățenii Republicii Moldova în urma aprofundării crizei energetice și sociale, generate de creșterea galopantă a prețurilor la toate resursele energetice, precum și incompetența, dar și incapacitatea Guvernului de a gestiona această criză și necesitatea de a întreprinde unele măsuri urgente în vederea depășirii acestei situații critice și a veni în ajutorul cetățenilor”, a spus Ilan Șor.

Liderul Partidului „ȘOR” s-a adresat celorlalți deputați din Parlament, în special celor din BECS, prin care le cere să susțină aceste demersuri. Potrivit lui, există trei chestiuni prioritare, care trebuie examinate în regim de urgență. 

„1. Inițierea și dezbaterea unei moțiuni de cenzură asupra activității Guvernului și exprimarea votului de neîncredere acordat Guvernului la învestitură; 2. Constituirea unei comisii speciale a Parlamentului în vederea identificării unor soluții optime de depășire a crizei energetice, inclusiv pentru identificarea posibilităților de renegociere cu factorii de decizie din Federația Rusă a condițiilor de achiziție și diminuării prețului la gazele naturale livrate Republicii Moldova; 3. Adoptarea unor măsuri legislative urgente în vederea compensării prețurilor și tarifelor la resursele energetice asupra consumatorilor casnici, precum și identificarea unor măsuri de susținere a agenților economici”, a accentuat politicianul. 

DOC // Partidul „ȘOR” cere instituirea unei comisii parlamentare care să găsească soluții pentru criza energetică

Ilan Șor a adresat un mesaj și deputaților din majoritatea parlamentară, cărora le cere să renunțe la vacanțe și să se apuce urgent de lucru, dacă nu vor să fie luați „în furci” de cetățeni.

„Dragi colegi din PAS. Știm unde vă aflați, știm că mulți dintre voi se dau acum cu schiurile sau sunt pe cale să-și încheie vacanțele. Vă îndemnăm să vă apucați de lucru. Amintiți-vă că oamenii au votat pentru voi, pentru că v-au crezut, au avut încredere în voi. Voi însă ați ales, cum se spune, să-i scoateți pe ușă în șuturi. Vă recomand să lăsați schiurile, să vă suflecați mânecile și să vă apucați de treabă, în caz contrar, veți avea nevoie de schiuri ca să ajungeți la vama Leușeni. Dar mulți dintre voi nu vor reuși să ajungă acolo și eu vă garantez acest lucru. Poporul este la limită. Dacă nu vreți să fiți scoți în furci, într-o dimineață, din apartamente sau din vilele voastre luxoase (iar această zi se apropie vertiginos), terminați cu prostiile și apucați-vă de lucru!”, a mai menționat liderul formațiunii Ilan Șor.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
O doctoriţă umilită de iubitul căruia i-a împrumutat 7.000 de euro ca să-şi cumpere BMW
Articolul următor
Afacere cu droguri de 2 milioane de lei, deconspirată de ofițerii INI

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?