În plină criză pandemică, Primăria satului Brânza din raionul Cahul, unde au fost înregistrate zeci de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, a achiziționat recent un automobil de serviciu pentru edilul localității, în sumă de 340 de mii de lei, echivalentul a circa 17 mii de euro, scrie Anticorupție.md

Contractul de achiziție a fost semnat la data de 26 martie cu SA Integral Auto, o întreprindere din Cahul, acesta fiind singurul agent economic participant la licitație.

Anunțul privid desfășurarea licitației de procurare a automobilului de serviciu pentru Primăria din satul Brînza a fost publicat la data de 16 martie, în calitate de persoană de contact fiind indicat Leonid Catera, primarul localității.

Conform Caietului de sarcini, mașina urma să fie nouă, produsă în 2020, iar capacitatea motorului - de 1332 cm cubi. Prețul automobilului nu a fost negociat.

Pe parcursul zilei, niciun funcționar din Primăria satului Brânza nu a răspuns la telefon pentru a oferi informații suplimentare.

Precizăm că până în acest moment, în raionul Cahul au fost confirmate 34 de cazuri de infectare cu coronavirus de tip nou, iar 569 de persoane se află sub supraveghere medicală.

Vezi și: DOC // Chiar dacă n-am avut parte de zăpadă, Primăria Chișinău a cheltuit 1,5 MILIOANE de lei pentru material antiderapant

Dionisie Rusu