Astăzi expiră termenul de înregistrare prealabilă pentru cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate.

Comisia Electorală Centrală /CEC/ a anunțat că, potrivit datelor statistice, până la data de 16 septembrie s-au înregistrat peste 52 mii de cetățeni cu drept de vot. Cele mai multe solicitări sunt din partea alegătorilor care vor să voteze în Republica Italiană (peste 10 mii), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (circa 8 mii), Federația Rusă (peste 5 800), Germania (peste 5 mii).

În același timp, CEC a specificat că, potrivit legislației electorale, pentru constituirea secțiilor de votare în afara țării sunt stabilite următoarele criterii: numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate, informațiile obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință privind numărul acestora și locul aflării lor.

De asemenea, administrația electorală a anunțat că a elaborat proiectul de hotărâre cu privire la organizarea secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Proiectul de document, care conține peste 200 de propuneri, a fost transmis Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a fi consultat cu autoritățile țărilor de reședință în vederea disponibilității de deschidere a secțiilor de votare.

Vezi și: Ultima Oră // Un important membru a Guvernului Chicu a DECEDAT

Dionisie Rusu