Jamal Khashoggi, un jurnalist de la Washington Post, cunoscut critic al guvernului saudit, a fost ucis în octombrie 2018, la scurt timp după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, pentru reînnoirea vizei. El ar fi fost ucis de către o echipă de agenți saudiți.

Khashoggi ar fi fost dus cu forța din biroul Consulului General într-un alt birou din apropiere, unde a fost legat de masă. După ce trupul său ar fi fost tranșat, o dubă neagră ar fi intrat în consulat pentru a lua rămășițele. Jurnalistul saudit a fost sedat şi dezmembrat în cadrul consulatului ţării sale din Istanbul.

Potrivit procurorului general-adjunct Shaalan al-Shaalan, care este şi purtătorul de cuvânt al parchetului, Khashoggi a fost ucis la 2 octombrie după ce a fost sedat în consulatul ţării sale din Istanbul, unde a fost dezmembrat de cinci responsabili saudiţi.

Rămăşiţele editorialistului - în vârstă de 59 de ani la momentul faptelor - au fost apoi predate unui agent din afara consulului, a adăugat el.

Un oficial turc afirmă că există o înregistrare unde se aude și vocea consulului saudit Mohammad Utaybi, care le spune asasinilor să îl ucidă pe jurnalist în altă parte „sau altfel voi avea eu probleme”. În replică, asasinii îi spun acestuia să tacă din gură „dacă vrea să trăiască atunci când se va întoarce în Arabia”.

Khashoggi ar fi fost apoi injectat cu o substanță necunoscută.

Salah Muhammad al-Tubaigy, șeful echipei de legiști de la serviciul de informații saudit, s-a numărat printre cei 15 cetățeni saudiți care au aterizat la Ankara în toiul nopții, cu un avion privat, aducând cu ei un fierăstrău, și care au plecat în aceeași zi.

Oficialul turc susține că Tubaigy a început să tranșeze corpul jurnalistului, după ce l-a injectat cu o substanță, în timp ce Khashoggi era conștient încă. Potrivit Hurriyet, Khashoggi a fost decapitat, iar Tubaigy i-ar fi tăiat și degetele.

Pe înregistrare s-ar auzi cum Tubaigy le recomandă celorlalți asasini să asculte muzică. „De fiecare dată când fac treaba asta îmi place să ascult muzică. Ar trebui să faceți și voi la fel”, ar fi spus acesta.

Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) a ajuns la concluzia că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a ordonat asasinarea ziaristului Jamal Khashoggi, scrie cotidianul Washington Post. 

Potrivit unor surse ale publicației, serviciile speciale au ajuns la astfel de concluzii, studiind diverse surse de informații, inclusiv apelul interceptat al ambasadorului Regatului în SUA, fratele Prinţului Khalid bin Salman, pe care l-a făcut lui Khashukji.

Ambasada saudită la Washington a declarat, printr-o purtătoare de cuvânt, că „afirmaţiile privind presupusul raport sunt false" şi că „am auzit şi continuăm să auzim diferite teorii fără a vedea baza primară a acestor speculaţii". 

Paranteze.md transmite că liderul Pro Moldova, Andrian Candu a avut o intervenție prin intermediul unui LIVE pe facebook prin care a anunțat că deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova l-ar fi sechestrat pe Ștefan Gațcan încă de la ora 10:00 în dimineața zilei de astăzi 1 iulie. După ce l-au presat, deputații socialiști preț de câteva ore în incinta Parlamentului, iar apoi transferat la Președinție unde l-au și presat împreună cu Președintele Igor Dodon să semneze cererea de depunere a mandatului care ar fi fost scrisă de socialiști.

Vezi și: 


(DOC) Ștefan Gațcan a depus plângere la Procuratura Generală în care reclamă hărțuirea, intimidarea și șantajul socialiștilor - Paranteze

Deputatul Ștefan Gațcan a depus, în dimineața zilei de astăzi, o plângere la Procuratura Generală în care reclamă hărțuirea, intimidarea și șantajul la care a fost supus la 30 iunie din partea unui grup de deputați PSRM.


Dionisie Rusu