Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Deputatul PAS regretă încăierarea cu deputatul PSRM: „Regret că i-am răspuns cu aceeași monedă”

Deputatul PAS Mihai Popşoi a declarat că regretă că i-a răspuns socialistului Grigore Novac cu aceeaşi monedă şi l-a lovit în faţă cu palmă. Parlamentarul a dat asigurări că asemenea incidente nu se vor mai repeta.

„Mereu spun lucrurilor pe nume. Din acest motiv dna Greceanîi îmi închide microfonul, Dodon m-a dat în judecată, iar Novac a sărit la bătaie. Însă, nimic nu mă va opri să demasc hoţia şi corupţia. Totuşi, regret că i-am răspuns cu aceeaşi monedă. Cred că oamenii merită să vadă discuţii civilizate despre problemele societăţii”, a scris Mihai Popşoi pe Facebook. 

Deputatul PAS a menţionat că va continua să-l critice pe Grigore Novac „şi alţi corupţi, chiar dacă vor continua să sară la bătaie”.

„Vă asigur, însă, că nu voi mai reacţiona ca şi ei”, a încheiat Popşoi. 

Deputatul socialist Grigore Novac şi-a ieşit din fire şi a sărit la bătaie la vicepreşedintele Parlamentului, deputatul PAS Mihai Popşoi, în timpul pauzei de la emisiunea „Cutia neagră” de la TV8.

Telespectatorii nu au putut vedea bătaia dintre deputaţi, însă moderatoarea emisiunii, Mariana Raţă, a făcut public acest incident, imediat după pauză.

„Vă pare rău că l-aţi lovit pe domnul Popşoi?”, l-a întrebat Mariana Raţă pe Grigore Novac.

Socialistul răspuns: „Nu”. „Credeţi că e demn de comportamentul unui deputat?”, a întrebat Raţă. „Nu e demn de comportamentul unui deputat să atace membrii familiei, să atace mama, sora, fratele”, a afirmat Novac.

Grigore Novac l-a agresat pe Mihai Popşoi după ce ultimul i-ar fi reproşat că s-a căsătorit fictiv pentru a obţine un lot de pământ în comuna Stăuceni.

„La Stăuceni ai furat teren prin căsătorie fictivă”, a declarat Mihai Popşoi. În replică, Novac a afirmat: „Mihai, ori eşti tâmpit de cap, ori eşti prost”.

Într-o postare pe Facebook, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a scris că „Grigore Novac trebuie interzis în studiourile TV. Omului când îi spui adevărul în faţă că s-a căsătorit fictiv petru nişte terenuri la Stăuceni, îi sare gandra şi devine inadecvat. Astăzi a sărit la bătaie la colegul meu Mihai Popşoi”.

Vezi și: Ultima oră // Doi deputați și-au împărțit palme în cadrul unei emisiuni televizate din Moldova

Sursa: Adevărul.ro
Articolul anterior
LIVE // Conferință de presă a grupului parlamentar PRO MOLDOVA
Articolul următor
Breaking News // Grupul parlamentar PRO Moldova acuză Ministerul Sănătății de inacțiune și înaintează o moțiune simplă

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?