Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Deputații Partidului Șor boicotează ședința Parlamentului

Deputații din fracțiunea Partidului Șor nu participă la ședința de astăzi a Parlamentului. Este o formă de protest, a precizat deputata Marina Tauber, la un briefing de presă înaintea ședinței. Parlamentara a acuzat că în legislativ nu mai există dezbateri pe conținut și nici diversitate de opinii, iar „toate deciziile care se iau se raportează exclusiv la interesele clanurilor care au acaparat toată puterea acum aproximativ jumătate de an”, transmite IPN.

Deputata a afirmat că Republica Moldova se transformă într-un stat totalitar, în care puterea a fost uzurpată, iar instituțiile democratice nu mai funcționează. „Opoziția a fost marginalizată și redusă la tăcere, fiind anihilat orice echilibru de forțe. Intimidările și hărțuirile la care sunt supuși cei care nu împărtășesc linia oficială de gândire se înscriu exact în această logică”, a spus Marina Tauber.

Ea a remarcat că justiția televizată, perchezițiile și reținerile cu mascați vizează exclusiv oameni aflați în opoziție cu sistemul. „De astfel de show am avut parte și ieri, când colegii noștri au fost reținuți abuziv pentru a deturna atenția publicului de la scumpirile fără precedent care s-au produs în același timp, inclusiv scumpirea pâinii”, a afirmat parlamentara.

Marina Tauber și-a îndreptat acuzațiile și spre „alți deputați din opoziție”, spunând că nu înțelege de ce aceștia nu semnează proiectul moțiunii de cenzură pregătit de Partidul Șor. Această neimplicare îi lasă impresia că unii au găsit limbaj comun cu guvernarea și nu mai sunt atât de vocali.

Miercuri au fost reținuți cinci foști deputați, printre care și Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Sergiu Sîrbu, care sunt în prezent în Partidul Șor. Alți doi foști parlamentari reținuți sunt Anatolie Zagorodnîi și Artur Reșetnicov. Toți sunt cercetați pentru îmbogățire ilicită, iar cazurile sunt investigate în conexiune cu anchetele penale efectuate pe faptul coruperii unor parlamentari pentru părăsirea fracțiunii din care făceau parte.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Maia Sandu despre reținerea ex-deputaților: Nu dau indicații pentru justiție
Articolul următor
De ce companiile aeriene vând mai multe bilete decât locurile disponibile în avion. Ce drepturi au pasagerii dacă ajung în situația asta

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?