Avizul Curții Constituționale care confirmă că există circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului este pur politic, iar decizia a fost luată ca urmare a presiunilor, consideră Denis Ulanov, deputat al Partidului „ȘOR”, membrul Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități. Acesta a menționat, în cadrul unei emisiuni la TV6, că în actualul Parlament există o majoritate formalizată, care are un candidat pentru funcția de premier, însă a refuzat să-l înainteze, încălcând astfel Constituția.

„Hotărârea Curții Constituționale din 15 aprilie nu se bazează pe niciun temei juridic, este pur politică și este rezultatul unor presiuni politice”, a comentat Denis Ulanov controversata hotărâre a Curții, emisă cu votul a 3 din 5 judecători constituționali.

El a amintit despre existența majorității parlamentare formalizate, creată în conformitate cu toate normele juridice și care a fost recunoscută și de Curtea Constituțională. Această majoritate a propus un candidat pentru funcția de premier, dar desemnarea acestuia a fost blocată de președintele Maia Sandu care, în schimb, doar a mimat respectarea procedurilor și a creat în mod artificial condițiile pentru dizolvarea Parlamentului.

Referindu-se la demersurile unor deputați prin care îi solicită Curții Constituționale să anuleze starea de urgență, Ulanov a menționat că și acesta este un joc politic, iar Curtea Constituțională nu are nicio atribuție în acest sens.

Denis Ulanov a precizat că Partidul „ȘOR” este pregătit de alegeri parlamentare anticipate și a amintit că a fost prima formațiune politică parlamentară care a cerut dizolvarea actualului Legislativ pentru resetarea clasei politice.

El a calificat și drept lipsite de sens demersurile unor politicieni privind interzicerea Partidului „ȘOR”.

„Nu există niciun temei de a interzice Partidul „ȘOR”. Sunt convins că vom depăși aceste declarații populiste. Ei cred că ne îngreunează situația, dar, de fapt, avem tot mai multe argumente să adunăm aderenți deoarece Partidul „ȘOR” este partid care într-adevăr muncește”, a mai spus Ulanov.

Și în privința acuzațiilor procuraturii la adresa sa, Denis Ulanov a reiterat că sunt nefondate și poartă un caracter politic.

„Acțiunile PG au fost absolut ilegale și a acționat fără ca să aibă dovezi. A fost o încercare de a face presiuni asupra mea în calitatea de avocat al lui llan Șor, dar au înțeles că nu au nicio dovadă”, a spus deputatul. Ulanov s-a declarat convins că, în scurt timp, procurorii își vor retrage acuzațiile, la fel cum s-a întâmplat în cazul colegelor sale de partid Marina Tauber și Reghina Apostolova.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

Dionisie Rusu