Premierul interimar Aureliu Ciocoi a declarat, în cadrul unei întrevederi inițiată luni de președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi, că guvernul va demara în regim de urgență procedura de achiziție, pe piața internațională, unul lot de un milion de doze de vaccin anti Covid-19, scrie Mold-Street.com.

Achiziția ar urma să fi plătită din Fondurilor de asigurare obligatorie de asistență medicală, precum și din fondul de rezervă al Guvernului.

Doar trei vaccinuri sunt autorizate. Cel mai ieftin AstraZeneca

Deocamdată în Moldova a fost decisă autorizarea condiționată pe un termen de un an a două vaccinuri incluse de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în Lista de utilizare în urgențe (Emergency Use Listing – EUL): Pfizer/BioNTech și AstraZeneca, dar și a vaccinului Gam-COVID-Vac, vaccin vector combinat pentru prevenirea infecției cu coronavirus indusă de SARS-CoV-2 (Sputnik V).

Cel mai ieftin dintre acestea este AstraZeneca, costul unei doze fiind de circa cinci dolari, în timp ce prețul vaccinului rusesc Sputnik V este de aproape trei ori mai mare, iar al Pfizer/BioNTech - de circa patru ori.

Altfel spus minimum vor fi necesare circa 5 milioane de dolari, adică aproape 88 milioane lei.

Doar 5 milioane lei de la bugetul de stat pentru vaccinul anti-COVID-19

În același timp Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a anunțat că pentru anul 2021 au fost prevăzute doar cinci milioane lei pentru procurarea vaccinului împotriva COVID-19.

Potrivit MSMPS în fondul de rezervă al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină au fost aprobate 10 milioane lei pentru anul 2021, care de asemenea pot fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare, legate de îmbolnăviri şi afecţiuni urgente, adică inclusiv pentru achiziționarea vaccinului împotriva COVID-19.

30 milioane de dolari de la Banca Mondială

De asemenea, pe parcursul anului 2020, a fost negociaă și este aprobată suma de 212 milioane lei pentru procurarea vaccinului împotriva COVID-19 în cadrul proiectului Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Totodată Ministerul Sănătății susține că este prevăzută și suma de 30 milioane dolari pentru procurare de vaccinuri în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale.

Suplimentar, la necesitate, mai pot fi alocate resurse financiare din fondul de intervenție (116,32 milioane lei), precum și din fondul rezervă al Guvernului (161,5 milioane le).

Pe de altă parte, deși au fost prevăzute resurse financiare, autoritățile nu au inițiat încă proceduri pentru procurarea dozelor de vaccin.

Guvernul cumpără seringi și servicii de comunicare

Singurele licitații, anunțate de autorități în cadrul campaniei de vaccinare, sunt pentru procurarea seringelor și a serviciilor de elaborare a platfiormei guvernamentale de comunicare și informare a populației despre vaccinarea împotriva COVID-19: www.vaccinareCOVID19.gov.md.

Seringile ar urma să fie livrate, însă, abia în luna aprilie. La fel, și platforma de comunicare ar urma să fie gata în aceași lună.

Mai adăugăm că Ministerul Sănătății a primit notificare de la platforma COVAX, prin care a fost confirmată livrarea primului lot de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru Republica Moldova. În perioada 28 februarie – 3 martie, în țară urmează să ajungă 14.400 doze de vaccin AstraZeneca (producător Coreea de Sud).

Republica Moldova va primi, ca donație, vaccinuri prin platforma COVAX a OMS care să acopere 20% din necesar, iar circa 200.000 de doze vor fi alocate de România.

Restul vaccinelor trebuie să le achiziționeze singură, la prețuri avantajoase prin aceeași platformă sau prin negocieri directe.

De exemplu Ucraina are precontracte de achiziție a circa 30 milioane de doze de vaccin, inclusiv cu AstraZeneca, dar și cu Sinopharm din China.

Situația epidemiologică, în Republica Moldova, rămâne gravă: luni s-au înregistrat alte 994 cazuri noi de infectare cu coronavirus, între care 30 de lucrători medicali. Numărul total al contaminărilor trece acum de 186.000. S-au înregistrat și 23 de noi decese legate de Covid-19, totalul deceselor ridicându-se acum la 3.975 anunță Ministerul Sănătății, între care 91 de lucrători medicali.

Dionisie Rusu