Partidul Unității Naționale (PUN) a marcat Ziua Națională a României printr-un eveniment organizat în scuarul Catedralei Mitropolitane, la monumentul martirilor români: Alexei Mateevici, Simeon Murafa și Andrei Hodorogea. Membri PUN au afișat un tricolor imens în fața monumentului, iar președintele Partidului, deputatul Octavian Țîcu, a felicitat România și românii cu ocazia Zilei Naționale și a adus un omagiu celor care s-au jertfit pentru unitatea națională a României.
„Astăzi este o zi magistrală în istoria românilor. Acum 102 ani s-a realizat visul secular al românilor de a trăi într-un singur stat și Basarabia a fost prima care a pus temelia României Mari, atunci când în 27 noiembrie 1918 a votat în Sfatul țării unirea cu România. Suntem bucuroși să salutăm întreaga ființă românească, de aici de unde a pornit orașul Chișinău.
Unirea este mai actuală și mai necesară ca niciodată, iar aceasta a fost motivația principală pentru care noi am intrat în alegeri prezidențiale. Doar cu reîntregirea celor două state românești vom reuși, într-o perioadă scurtă și într-o manieră istorică să revenim în spațiul firesc de cultură, civilizație românească și euroatlantică.
Felicităm românii de pretutindeni cu această zi minunată și le urăm tuturor multă sănătate, capacitate de a depăși rivalitățile interne pentru realizarea unui scop suprem și cu asigurarea că aici, la Chișinău, există o forță unionistă consolidată care va privi cu încredere alegerile parlamentare din Republica Moldova pentru a-și asuma un act de guvernare firesc în dorința de a reîntregii cele două state românești. La mulți ani români de pretutindeni. La mulți ani România, la mulți ani frați români”, a declarat Octavian Țîcu.
Sursa; Deschide.md