Direcţia generală educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău face un apel către instituțiile de învățământ general din municipiul Chișinău și societatea civilă pentru implicare în acțiunile de salubrizare și amenajare a curților și terenurilor aferente grădinițelor, școlilor și liceelor, conform (Dispoziției Primarului general nr. 80-d din 26.02.2021 privind organizarea și desfășurarea campaniei municipale „Curățenia generală de primăvară”), cu implicarea benevolă a elevilor claselor superioare și respectarea strictă a măsurilor de control şi combatere a infecţiei COVID-19.

Menținerea curățeniei este o parte a culturii. La acest proces participă deopotrivă atât școala, cât și părinții. Ordinea şi curăţenia îi ajută pe elevi să cultive bune obiceiuri, prin crearea principiilor de viață și valorilor adevărate se formează personalități și caractere. Învățându-i de mici, prin propriul exemplu, despre importanța curățeniei la locul unde învață, se joacă, își petrec timpul, demonstrându-le importanța implicării în acțiuni de voluntariat, le vom forma un spirit civic bine dezvoltat.

Contăm pe responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a susţine iniţiativa Primăriei municipiului Chişinău. Vă invităm, echipați cu energie, dar mai ales cu respect față de orașul nostru, la acțiunile de salubrizare.

„Curățenia generală de primăvară”, cea mai amplă inițiativă de responsabilizare civică față de mediul înconjurător.

Spiritul de curățenie este parte a culturii unui oraș. Noi ne iubim orașul natal. Doar împreună putem avea un oraș curat”, se arată într-un comunicat de presă.

La acest subiect a reacționat și fostul primar interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, care se arată nedumerit de faptul că lecțiile au loc online, dar la curățenie sunt scoși atât elevii, cât și profesorii.

Să înțeleg că Primăria invită copiii și părinții să facă curat în oraș - pe online? Sau cum? Țin școlile închise, dar scot învățătorii, copiii la curățenie?

Azi Guvernul propune parlamentului să voteze starea de urgență în țară, ca să mai amâne alegerile anticipate. Da’ Primăria cheamă oamenii la marea salubrizare. Молодцы, Товарищи”, a scris Codreanu.

Paranteze.md menționează că ieri, 30 martie, în Republica Moldova s-au înregistrat 46 de decese provocate de Covid-19.


Dionisie Rusu