Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Costurile pentru lichidarea consecințelor intemperiei din 9 august au ajuns la 20 de milioane de lei

Primarul General, Ion Ceban, a anunțat o nouă sumă: 20 de milioane de lei necesari pentru lichidarea consecințelor averselor din 09 august 2022 pe teritoriul capitalei.

Vineri în cadrul unui briefing de presă, edilul a menționat că pagubele sunt încă estimate. Iar la această etapă, pentru instituțiile din sfera educației, unde în zeci de unități au fost deteriorate acoperișurile, geamurile, pavilioanele etc., au fost doborâți arbori, pagubele estimate sunt de 12,5 milioane de lei.

La capitolul instituții sociale: AMT-uri de la Râșcani și Ciocana, dar și instituții din domeniul protecției copilului și culturii, pagubele evaluate sunt de 2,5-3 milioane.  Cca 4,5 milioane de lei sunt necesari pentru reparații la acoperișuri și subsoluri, dar evaluările continuă.

Primarul a precizat că miercuri, 17 august 2022, va fi convocată ședința Consiliului Municipal Chișinău, pentru a aproba completarea Fondului de Rezervă al Chișinăului cu surse financiare necesare pentru înlăturarea consecințelor averselor.

Totodată, municipalitatea va solicita Guvernului compensarea cheltuielilor pentru pagubele produse în cadrul instituțiilor din domeniul educației.

De 3 zile Primăria Chișinău este pe cont propriu la înlăturarea consecințelor intemperiei din sectoarele Ciocana și Râșcani.

Pe parcursul zilei de joi, au fost mobilizate în teren pentru lichidarea consecințelor ploii torențiale, preponderent în sectoarele Râșcani și Ciocana, 1512 de persoane de la toate regiile și de la preturi și 156 de unități de tehnică. Vineri în teritoriu au ieșit și mai multe persoane. Obiectivul municipalității este ca până miercuri-joi să se finalizeze cu salubrizarea teritoriilor afectate.

Pentru a urgenta lucrările, Primăria a contractat și servicii de la agenții economici privați, iar vineri au fost anunțate contractări suplimentare (pentru defrișări, intervenții, evacuare). Totodată, unii agenți economici și-au exprimat disponibilitatea de a reabilita parțial infrastructura la instituțiile educaționale afectate de ploi.

Primarul General a chemat și în continuare agenții economici pe profil de construcții și de materiale de construcții, să fie solidari cu autoritățile publice locale, așa cum a fost și în cazul refugiaților.

Ion Ceban a spus că după dialogul de joi cu constructorii, mai mulți reprezentanți ai agenților economici au început a interveni gratuit la unele instituții educaționale la înlăturarea consecințelor, dar și reparația mai multor obiective.

Lucrul continuă. Se va interveni și sâmbătă. Tot mâine specialiștii se vor deplasa la cele mai afectate blocuri din sectoarele Ciocana și Râșcani pentru a inspecta progresul lucrărilor și pentru a discuta cu oamenii.  

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
McDonald's îşi redeschide restaurantele în Ucraina
Articolul următor
Ce documente ar fi luat Donald Trump de la Casa Albă

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?