În fiecare sezon, marile case de modă își etalează ținutele, dar și propunerile lor în materie de machiaj și coafură și colorare, surse valoroase de inspirație pentru toată lumea.

„Anul acesta este obligatoriu să ieșim mai mult în evidență. Să optăm pentru coafuri mai îndrăznețe care să ne scoată din zona de confort. Se vor purta tunsorile naturale, lejere, cât și pixie; tunsori care se pot stiliza ușor în general, precum boburile alungite sau bobul francez, coafurile stratificate cu un plus de volum și bretonul cortină”, spune Ramona, hairstylist la El Studio Style.

Chiar dacă anul acesta părul se va coafa extrem de lejer și nu avem nevoie de multe artificii pentru un look fabulos, culorile sunt cele care ne vor scoate din anonimat.

„O simplă culoare de păr poate schimba complet modul în care ești percepută de către cei din jur și chiar felul în care te simți. Și pentru că se poartă nuanțele îndrăznețe, le putem crea într-o variantă 3D, precum un albastru puternic, de culoarea păunului, sau roz, precum bomboanele pentru copii. Nuanțe la fel de în trend sunt și roșul aprins ca focul, dar și unele mai cuminți precum blondul perlat, în nuanța nisipului sau a caramelului, puse în evidență prin tehnici speciale de vopsire cunoscute încă din anii trecuți precum ombre, highlights, balayage”, spune Alexandra, hair-stylist într-unul dintre saloanele El Studio Style.

Față de trendurile anterioare, anul acesta este unul mai ponderat, tocmai de aceea indemnul trend-setterilor în hair-styling este să ne reîntoarcem la valorile reale ale educației.

„Tunsorile vor fi în mod obligatoriu simple, clasice și lejere, dar cu un impact vizibil asupra celei care o poartă. Nu vom mai purta breton drept sau voluminos, bucle mărunte sau bine definite și nici șuvițe de la rădăcină”, declară Aliona, hair-stylist El Studio Style.

Aflați amănunte de pe cosmopolitan.ro.




Carolin Minciuc