Telenovela transferului lui Edinson Cavani se apropie de final, însă destinația sa este cu totul surprinzătoare.

Dacă cel mai aproape a fost de Atletico Madrid, unde chiar era așteptat să facă vizita medicală, transferul a picat de ceva timp, însă vizita medicală o va face până la urmă la Manchester United.

Vestea a fost anunțată e reputata publicație franceză L'Equipe, care susține că atacantul de 33 de ani e liber de contract și va semna pe 2 ani. Uruguayanul este așteptat duminică la Manchester, informează DigiSport.ro

Transferul lui Cavani de la PSG la Atletico Madrid a picat pentru că madrilenii i-au propus un contract pentru doar un sezon, dar și din cauza comisionului cerut de fratele său, care îi este și impresar.

Vezi și: Moment uluitor în Europa League! O echipă din Danemarca a fost învinsă după un autogol IREAL

Cavani, cel mai bun marcator din istoria lui PSG

Cu 200 de goluri înscrise pentru formația de pe Parc des Princes, atacantul sud-american este cel mai bun marcator din istoria campioanei din Ligue 1, PSG.

Juventus, Roma, Gremio, Benfica și Atletico Madrid sunt câteva dintre cluburile cu care Cavani și fratele său, Fernando, care îi este și impresar, au discutat pentru o eventuală mutare în această vară.

Marca a anunțat că fotbalistul uruguayan a fost propus la Real Madrid, înainte de debutul madrilenilor în noul sezon de La Liga, la San Sebastian.

Vezi și: Champions League și-a desemnat componența grupurilor. Leo Messi și Cristiano Ronaldo se vor duela din nou


Carolin Minciuc