Ieri, 30 iunie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP al MAI, a anunţat cu mare tam-tam că angajaţii instituţiilor au descins (şi au reţinut) mai multe persoane care munceau la o aşa-zisă fabrică de producere a elicopterelor, localizată în raionul Criuleni.

Activitatea “întreprinderii” a fost monitorizată şi documentată timp de mai multe luni înainte ca forţele de ordine “să dea lovitura”, însă din câte se pare cineva a dat serios.. în bară de fapt!

Colegii de la Newsmaker au publicat, la fel ieri, un material special din care ar reieşi că acţiunile autorităţilor au fost departe de a fi pe deplin legale. Potrivit informaţiilor, în atelierul din Criuleni nu se asamblau elicoptere clandestin pentru vânzarea lor ulterioară prin căi şi metode ilegale, aşa cum au scris instituțiile în comunicatele de presă identice, emise pe site-urile lor în mod separat. Declaraţia îi aparţine unui oarecare Iurii Ceban, care s-a prezentat jurnaliştilor drept titular al mai multor brevete.

Iurii Ceban susține că acestea sunt doar modele de elicoptere, care au fost necesare de construit pentru a inventa și dezvolta piese pentru aparatele de zbor. După care, în baza acestora şi obţinea brevetele. Iurii Ceban susţine că nu a încălcat legea!

Modelele de elicoptere, despre care Ceban a spus că au fost descoperite de către procuratură, sunt folosite “pentru a rezolva soluții tehnice”: “De exemplu, m-am gândit şi am venit cu o soluție tehnică legată de elicopter. Respectiv, trebuie să o testez în practică pe ceva corespunzător, pentru a vedea dacă ideea este corectă”. După momentul când soluţia este elaborată şi testată cu succes pe machetă, o brevetează şi îşi câştigă existenţa pe asta.

Drept dovadă a celor spuse, colegii de la Newsmaker chiar au reuşit să găsească, într-o secţiune corespunzătoare pe Google, documente ale inginerului în cauză.

Mai grav însă decât cele menţionate ar fi următoarele: fiul său, dar şi alţi câţiva oameni ar fi fost reţinuţi pe nedrept pentru 72 de ore, fapt despre care nu s-a menţionat nimic în comunicatele de presă emise de autorităţi! Toţi aceşti oameni îi sunt apropiaţi lui Iurii Ceban şi împreună cu ei lucrau la proiectele în cauză. Însuşi el nu a fost încătuşat pentru că nu se afla la moment la faţa locului.

La fel, în comunicatele de presă oficiale, se menţionează că în hambarul din raionul Criuleni au fost identificate peste 10 elicoptere-machete, număr pe care Iurii Ceban îl neagă, spunând pe de altă parte că, acasă la el sau la el pe proprietate, poate construi orice doreşte.

sursa: autoblog.md