Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Când ar putea ajunge în Moldova lotul de 700 de mii de doze de vaccin Pfizer

 Guvernul Republicii Moldova a luat decizia de a procura 700 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19 Pfizer BioNTech.

Cabinetul de miniștri a decis alocarea, din fondurile de urgență ale Guvernului, a 2,2 milioane de lei pentru familiile personalului medical care a decedat în lupta cu virusul SARS-Cov-2. Prin urmare, de indemnizații unice în valoare de 100 de mii de lei vor beneficia 22 de familii, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Potrivit documentului, ajutorul financiar va fi acordat rudelor cadrelor medicale a căror deces a survenit după data de 17 martie 2020, din cauza complicațiilor de Covid-19. Suportul bănesc este scutit de impozitul pe venit și de plata contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii.

„Este prima decizie de acest gen. Chiar și în condițiile interimatului, Guvernul Republicii Moldova își respectă angajamentul asumat față de familiile cadrelor medicale care au decedat în lupta cu Covid-19. Respectând și aducând un omagiu medicilor care și-au pierdut viața în lupta cu această pandemie și în măsura posibilităților, am decis să alocăm o primă tranșă pentru aceste familii", a declarat premierul interimar Aureliu Ciocoi.

Guvernul în exercițiu a aprobat un proiect de Hotărâre care prevede negocierea de către MSMPS și comandarea unui lot de 700 de mii de doze de vaccin împotriva Covid-19 produs de compania BioNTech/Pfizer. Potrivit documentului, lotul de ser pentru imunizarea populației ar urma să fie livrat Republicii Moldova în lunile septembrie-octombrie ale acestui an.

„Este o decizie importantă, iar dacă se reușește achiziționarea lotului de 700 de mii de doze de vaccin, atunci asta presupune că 350 de mii de oameni vor fi vaccinați cu două doze", a spus Aureliu Ciocoi.

Cabinetul de miniștri a mai decis alocarea sumei de 150 de mii de lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru evacuarea a 31 de cetățeni ai Republicii Moldova din Fâșia Gaza. Este vorba despre șapte femei și 24 de copii care au nevoie de intervenția autorităților pentru a părăsi regiunea bombardată, deja de 19 zile, cu rachete lansate din Israel.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

Articolul anterior
Năstase și deputații Platformei DA au avut o întâlnire cu ministrul român al Agriculturii, Adrian Oros
Articolul următor
Descoperire MACABBRĂ la Briceni. Un bărbat de 55 de ani găsit strangulat

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?